Premieră medicală: intervenție chirurgicală complexă la SUUMC
O intervenție chirurgicală complexă a avut loc în urmă cu două săptmâni la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” (SUUMC) din...
În premieră pentru România, în Secția Clinică de Chirurgie Toracică din cadrul SUUMC, s-a efectuat o intervenție chirurgicală de sigilare vasculară a ductului toracic cu ajutorul tehnologiei LigaSureTM prin chirurgie miniminvazivă toracoscopică, la un pacient cu chilotorax drept postoperator, se arată pe pagina web a unității medicale.
În continuare, este descrisă întreaga intervenție:
Această tehnologie include o combinație inteligentă între presiune și energie termică, adaptată grosimii și tipului de țesut, având o serie de avantaje față de tehnica de clipare sau de ligatură deoarece a permis sigilarea eficientă a structurilor vasculare friabile (cum este cazul vaselor limfatice ), prevenind ruptura acestora sub zona de clipare/ ligatură. Deasemenea, prin aplicații succesive, s-a efectuat și sigilarea multiplelor colaterale limfatice, ca posibile cauze de persistență a pierderilor de limfă. Eficiența acestei tehnologii este dublată de avantajul utilizării ei prin chirurgie miniminvazivă cu ajutorul unor instrumente dedicate, având un impact favorabil asupra recuperării rapide postoperatorii și cu traumatizare minimă a acestor pacienți extrem de fragili, suferinzi de chilotorax. Evoluția pacientului operat a fost favorabilă, cu stoparea imediată a pierderilor limfatice.
Pentru această intervenție chirurgicală toracică a fost necesară anestezia generală cu intubație selectivă traheo-bronșică ce a permis ventilarea separată a celor 2 plămâni asigurând echipei chirurgicale confortul optim efectuării timpilor chirurgicali prin incizii toracice minime și sub controlul tehnicii videoasistate (Video- Assisted Thoracoscopic Surgery).
Chilotoraxul este o afecțiune în care se înregistrează acumulări de lichid limfatic la nivelul cavității pleurale. Cauza acestor piederi limfatice este reprezentată de o leziune la nivelul colectoarelor limfatice principale sau la nivelul ramificațiilor acestora. Un debit mare semnifică o leziune localizată cel mai frecvent la nivelul canalului limfatic principal al oragnismului care este cunoscut sub numele de duct toracic. Prin limfa care se acumulează în cavitatea pleurală pacientul pierde o serie de elemente esențiale pentru organismul uman precum aminoacizi, proteine, electroliți și anticorpi, fapt care duce la agravarea stării generale a pacientului cu dezechilibre nutriționale și imunologice majore cu risc crescut de infecții și chiar de deces. De aceea, aceste pierderi limfatice, mai ales când sunt importante trebuie oprite cât mai urgent, în beneficiul imediat al bolnavilor respectivi.
În situația unui chilotorax important în care se bănuiește o leziune la nivelul ductului toracic tratamentul conservator nu este o soluție și trebuie intervenit chirurgical cu scopul identificării și blocării canalului limfatic principal al organismului, ductul toracic.
Datorită traseului lung al acestuia, ce străbate cele 3 regiuni ale organismului (abdomen, torace și regiunea cervicală) se poate vizualiza și intercepta ductul toracic la intrarea sa în toracele drept imediat deasupra diafragmului. Tehnologia videoasistată permite prin amplificarea imaginii identificarea mai facila a acestei fine structuri vasculare având un diametru de doar câțiva milimetri ajutată de o bună cunoaștere a anatomiei mediastinului visceral. A fost pentru prima dată în țară când tehnologia LigaSureTM a fost aplicată pentru blocarea ductului toracic prin sigilare de către o echipă chirurgicală ce a reușit astfel, printr-o operație cu grad redus de invazivitate oprirea piederilor limfatice și salvarea vieții pacientului.
Echipa chirurgicală a fost formată din șeful Secției Clinice de Chirurgie Toracică, Colonel Dr. Claudiu Eduard Nistor și medicul Colonel Dr. Adrian Ciuche iar anestezia cu intubație selectivă a fost realizată Colonel Dr Narcis Tănase. La operație au mai participat medicii Camelia Găvan, Vlad Gheorghiu și Lilia Colesnic.
-
-
-
Am astm? Semnele pe care mulți le ignoră și cum se pune diagnosticul09.09.2026, 15:39
-
-
O mână de nuci pe zi ar putea reduce riscul de hipertensiune09.09.2026, 14:06
EXCLUSIV Chirurgia robotică, standardul de aur în tratarea herniilor și eventrațiilor. Dr. Teodor Buliga: Permite lucrul "după colț"
EXCLUSIV Transplantul hepatic: riscuri și recuperare. Dr. Dragoș Romanescu: Multă minuțiozitate. Pacientul transplantat e un pacient fragil
EXCLUSIV Exenterația pelvină totală, intervenția pentru cancerul rectal avansat. Dr. Gabriel Mitulescu: Operație cu consecințe mutilante, dar singura. Se extirpă toate organele, părțile, structurile moi
EXCLUSIV Meningiomul, cea mai frecventă tumoare benignă. Dr. Dan- Răzvan Benția: Apare peste tot. Avantajul ei e că poți vindeca pacientul
Care este cea mai frecventă tumoare benignă. "Poate fi peste tot în creier".
Irinel Popescu, despre diagnosticul lui Kate Middleton: Este cea mai toxică dintre toate
Ai scolioză? Operația nu este la fel pentru toată lumea. Ce arată cea mai nouă analiză
EXCLUSIV Tehnica ce operează creierul uman. Dr. Dan-Răzvan Benția: E un fel de Waze sau Google Maps. Este fabuloasă! Vă dați seama?
Tehnica minune considerată de medici Waze-ul sau Google Maps-ul medicinei. "Vă dați seama? Ne arată în timp real unde suntem în operație".
EXCLUSIV Cancerul bronhopulmonar, progrese. Dr. Bogdan Tănase: Au o supraviețuire de ani de zile
EXCLUSIV Nodulii pulmonari, diagnostic și tratament. Dr. Bogdan Tănase: Avem nevoie de biopsie
EXCLUSIV Când este nevoie de chimioterapie. Semnul care stabilește stadiul cancerului. Medicul Ioan Cordoș: Atunci știm exact stadiul! Ei stabilesc dacă e incipient sau avansat
Bolile hepatice, tot mai frecvente. Irinel Popescu: Cauză a vieții moderne. Dușmanii tradiționali ai ficatului nu au dispărut
Bolile hepatice sunt din ce în ce mai frecvente. Stilul de viață contribuie la îmbolnăvirea ficatului.
Chirurgia sânului, de câte tipuri este și când este recomandată. Cristina Lazăr: Vom recurge la mastectomie radicală
Chirurgia sânului este o componentă cheie a tratamentului cancerului de sân, care presupune îndepărtarea cancerului printr-o operație.
EXCLUSIV Adevărul despre afirmația "am rezistență la alcool, am ficatul antrenat!" Dr. Romanescu, despre paharul de vin la masă: Așa apar ciroza și cancerul hepatic
EXCLUSIV Chirurgia viitorului: vor putea roboții să opereze singuri. Dr. Mugurel Bosînceanu: Chirurgul își asumă întreaga responsabilitate
EXCLUSIV Colesterolul și riscurile cardiovasculare. Dr. Sorin Băilă: Pe locul 1 este infarctul de miocard, pe locul 3 accidentul vascular cerebral ischemic. La mijloc sunt neoplaziile
Acestea sunt cele trei boli care fac ravagii printre pacienți. Două dintre ele au un numitor comun.
Cum redefinește chirurgia minim invazivă practica medicală. Tehnici și tipuri în chirurgia minim invazivă
EXCLUSIV Ciocolata, nocivă pentru rinichi. Manu: Ai voie să mănânci o bucățică de ciocolată, cu o condiție. În anii ‘90 oamenii își pierdeau rinichiul, erau operați de două-trei ori pe aceleași rinichi
Ce efect nociv are ciocolata pentru rinichii noștri. Ce trebuie să mănânci imediat după ce ai concumat ciocolată, pentru a nu avea probleme.
Eventrația, hernia incizională: cauze, simptome și tratament. Buliga: Poate corecta definitiv eventrația. Aduce și avantajul imens al reducerii durerilor
EXCLUSIV Screening-ul pentru cancerul mamar în România, cifre îngrijorătoare. Dr. Cătălin Jianu: 12.000 de cancere depistate în ultimii ani. 4000 au decedat
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.
EXCLUSIV Chirurgia toracoscopică și robotică, avantaje în tratarea afecțiunilor pulmonare. Dr. Bogdan Tănase: Se vindecă mai repede
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.
De ce este bine să ai păr pe picioare. Boala gravă de care suferi când acesta lipsește. Ce spune despre sănătatea ta
De ce este bine să ai păr pe picioare și boala gravă pe care o poți avea când părul începe să cadă.
Fracturile de șold la pacienții cu demență. Beneficiile și riscurile chirurgiei
Această afecțiune este mai mortală decât cancerul și scurtează cu ani buni viața adulților. Riscul de deces este între 30 și 180 de zile.
