EXCLUSIV Adevărul despre REINFECȚIA cu COVID-19. Dr Rogoz: Cum și când se poate produce
Dr Andrei Tudor Rogoz, medic specialist boli infecțioase, a explicat, EXCLUSIV la DC News și DC Medical, când și cum se produce reinfecția, de ce unii oameni fac COVID-9 de două...
Mulți se laudă că au avut „COVID-ul pentru bogații”, adică au făcut o formă ușoară sau asimptomatică, poate că și-au pierdut mirosul sau gustul, au stat două săptămâni în casă, s-au uitat la televizor și au scăpat. Dar sunt aceste persoane ferite? Riscă să mai facă boala? Poate într-o formă mai gravă?
„La reinfecție, formele mai grave nu este considerat standardul. Poate cu o excepție foarte mare. De reinfecție se discută, sunt cazuri clar confirmate, și un număr mai are de cazuri suspectate a fi reinfecție, dar unde există dubii legate de diagnosticul inițial sau de cât de mult a trecut real prin boală persoana respectivă. Testele de PCR sunt atât de sensibile, încât detectează ceea ce s-ar putea numi purtători, deși nu e chiar așa propriu-zis. Pentru infecții virale, noțiunea de purtător sănătos e destul de discutabilă, deși s-a discutat și la gripă de ea. Cei care doar au avut o formă asimptomatică și doar un test PCR pozitiv și, la final, după 2-3 săptămâni când și-au verificat serologic aveau anticorpi nedetectabili. Am avut chiar colegi așa care s-au reinfectat. Sau, în orice caz, au prezentat a doua oară o infecție aparentă și clinic, și cu teste din nou pozitive PCR, și așa mai departe. Dar nu au fost forme mai grave în orice caz”, arătat dr Andrei Tudor Rogoz, medic specialist boli infecțioase, coordonatorul secției de Boli Infecțioase și al Centrului de vaccinare anti-COVID-19 de la Spitalul Clinic Sanador, EXCLUSIV la Interviurile DC News și DC Medical.
Reinfecția, mai gravă?
Dar cei care au trecut printr-o gravă de boală, ar putea să se reinfecteze și să sufere din nou asemănător?
„Categoriile expuse acum la reinfecție țin mai mult de terenul predispozant. Adică de patologii care le afectează imunitatea, decât forma pe care au făcut-o. Poate să fie o asociere, să spunem, că un pacient imunodeprimat oncologic, în tratament, a făcut o dată o formă severă, pentru că era predispus a face forme severe și a doua oară, pentru că din cauza terenului imun nu a răspuns suficient (la prima infecție, n.r.), el este mai predispus. Dar nu este o corelație între faptul că ai făcut o formă severă și atunci ai mai mare risc. Nu e. Dacă ai avut un teren care ți-a condus indirect la o formă mai severă atunci poate. Trebuie să fie o depresie a sistemului imun mai puternică. Adică nu orice diabetic este considerat imunodeprimat. Trebuie să fie un diabetic decompensat. Categoria aceasta de imunodepresie este mai îngustă”, a punctat arătat dr Andrei Tudor Rogoz.
S-a lăsat impresia că a face COVID sau a nu face COVID e ca un fel de loterie. „Adică în funcție de genetică, unii sunt mai mult afectați, alții mai puțin. Adică, soț-soție, el cu diverse patologii, supraponderal și așa mai departe, soția, normoponderală, fără altă patologie, face o formă mai gravă. E corectă această impresie? Că totul ține de șansă?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu, realizatorul emisiunii.
Conteză terenul genetic al fiecăruia
„Probabil că există niște factori predispozanți, dar aceștia nu au fost identificați încă, care să te ducă la neșansa de a avea o evoluție din aceasta, trenantă, prelungită, până în a doua săptămână de boală, atunci când începe să conteze terenul pe care s-a întâmplat lucrul ăsta. Adică dacă două persoane, aleator, au sau nu evoluție mai severă sau nu, în final contează, în a doua săptămână de boală, sau în orice caz atunci când începe să se manifeste ca o infecție severă, și terenul propriu. Adică persoana aceea, tânără, care chiar dacă ar face o formă mai severă, cred că va și trece mai ușor prin nivelul acela de severitate al bolii. Terenul contează în răspunsul tău la infecție. Chiar dacă este, probabil, aleator pe cine lovește mai tare”, a mai spus medicul specialist în boli infecțioase.
-
-
De ce suferă femeile de migrene mai des decât bărbații03.06.2026, 10:55
-
-
-
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
EXCLUSIV Care este diferența între gripă și COVID. Adrian Marinescu: Este semnificativă! Nu poți face comparație
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
