Cabinetele stomatologice închise, SINGURELE LOCURI unde se tratează URGENȚELE. Coronavirus, apelul președintelui CMSR
Coronavirus: După ce autoritățile au decis, sâmbătă, închiderea temporară a cabinetelor stomatologice, cei care au URGENȚE trebuie să știe unde se pot trata.
Ce te faci dacă în această perioadă ai o urgență stomatologică, e întrebarea pe care și-o pun mulți români.
Sâmbătă seara, autoritățile au emis o Ordonanță în baza căreia cabinetele stomatologice din toată țara au fost obligate să se închidă.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România a anunțat, însă, cum vor fi rezolvate urgențele.
Cum jumătate din români trăiesc în mediul rural, asta va însemna însă, pentru unii, drumuri și de zeci de kilometri, pentru că doar anumite instituții medicale pot asigura urgențele!
CINE ASIGURĂ URGENȚELE
„Urgențele stomatologice vor fi asigurate de către cabinetele de medicină dentară de urgență din cadrul UPU (Unităților de Primiri-Urgențe, n.r.) din structura spitalelor regionale și județene de urgență, care funcționează conform Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1706/2007 privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, cu modificările și completările ulterioare. În contextul în care personalul medical nu are la dispoziție echipamentele specifice pentru realizarea procedurilor stomatologice generatoare de aerosoli, conform recomandărilor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, nu se poate desfășura activitatea de asistență stomatologică de urgență", atrag atenția reprezentanții Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
CARE SUNT URGENȚELE STOMATOLOGICE
ATENȚIE, însă, nu orice durere de dinți este urgență medicală!
Conform Colegiului Medicilor Dentiști din România, urgențele stomatologice (medico-dentare) sunt următoarele:
- hemoragia postextracțională;
- durerea datorată pulpitei acute;
- durerea datorată parodontitei apicale acute;
- pericoronarita dinților incluși;
- alveolita postextracțională;
- celulitele / abcesele periosoase;
- fracturile de maxilar/mandibulă (imobilizare de urgență);
- luxația articulației temporo-mandibulare;
- traumatisme dento-alveolare (luxații, avulsii, fracturi dentare cu interesarea camerei pulpare);
- gingivostomatita ulceronecrotică.
CUM SE ASIGURĂ PROTECȚIA CONTRA COVID-19
Pentru tratamentul urgențelor stomatologice în contextul COVID-19, atât în cazul pacienților confirmați, cât și în cazul pacienților suspecți, vor fi respectate toate măsurile de prevenire stabilite de reglementările legale în vigoare, la care suplimentar Colegiul Medicilor Stomatologi din România recomandă:
- în sala de așteptare distanța între pacienți va fi de 2 m;
- însoțitorii și pacienții vor primi în sala de așteptare măști chirurgicale și li se vor aplica măsuri de decontaminare și dezinfecție;
- personalul medical va purta obligatoriu echipamentul individual de protecție recomandat pentru procedurile care generează aerosoli: mască N5 sau FFP2 standard/echivalent, halat impermeabil de unică folosință/combinezon, mănuși de unică utilizare, ochelari de protecție/vizieră;
- se va proceda la nebulizarea cabinetului după fiecare pacient; după nebulizare, se așteaptă o perioadă de 2-4 ore, după care se poate desfășura din nou activitatea stomatologică; nebulizarea cabinetului apare ca măsură obligatorie în multe studii și articole publicate cu privire la acordarea asistenței stomatologice de urgență pentru pacienții suspecți sau diagnosticați cu infecție COVID-19.
Apelul președintelui Colegiului, către pacienți medicii stomatologi din România
„Ne aflăm în fața unei realități dramatice, trecem cu toții printr-o perioadă extrem de grea cu care de altfel se confruntă întreaga omenire și pe care nu a mai trăit-o nimeni până acum. În aceste momente critice și foarte dificile, doar prin solidaritate, înțelepciune și responsabilitate din partea tuturor vom putea trece cu bine peste această nenorocire.
Așa cum desigur ați aflat, Guvernul României, evaluând corect atât particularitățile profesiei noastre legate de noul coronavirus, cât și argumentele noastre prin care am solicitat să pună în balanță dacă riscul de a transmite infecția – de la pacient la personalul medical sau invers – este mai mare decât riscul asociat deciziei de a nu trata pacientul în această perioadă, a decis suspendarea temporară a serviciilor de medicină dentară, cu excepția urgențelor stomatologice. Rugămintea mea este ca acum, când „pământul s-a oprit în loc" (P.S. Iosif), pentru a putea depăși cu bine această perioadă critică, să respectăm cu strictețe hotărârile și recomandările autorităților statului și ale specialiștilor în domeniu și să tratăm în această perioadă exclusiv urgențele stomatologice care se regăsesc în regulamentele și ghidurile profesionale.
În același context, fac un apel sincer la pacienții noștri pe care îi rog să dea dovadă de înțelepciune și responsabilitate și să înțeleagă că amânarea tratamentelor stomatologice se traduce într-o protecție reală a sănătății lor acum și în perioada următoare care se anunță extrem de dificilă.
În tot acest timp, CMSR a făcut tot ce i-a stat în putință pe de o parte pentru a sensibiliza autoritățile statului în legătură cu problemele și dificultățile profesiei și ale profesioniștilor, iar pe de altă parte de a răspunde mesajelor dumneavoastră de îngrijorare, pe alocuri chiar panică. Am înțeles grijile și temerile, v-am citit mesajele și propunerile și am acționat ținând cont de ele și integrându-le în adresele CMSR către autorități.
Dacă ar fi stat doar în puterea noastră să vă eliberăm de povara și de presiunile acestei perioade, am fi făcut-o. Tot ceea ce putem face este ca măsurile care țin de noi să nu vă îngreuneze situația. În acest moment ne concentrăm pe discutarea cu autoritățile a unor măsuri concrete de protecție socială și economică.
Dragi colegi, mă adresez astăzi dumneavoastră atât din calitatea de președinte al CMSR, cât și din cea de mamă, de bunică și soție. Viața este darul cel mai de preț pe care l-am primit de la bunul Dumnezeu. Deși nu este întotdeauna așa cum am vrea noi să fie, viața este frumoasă – cu bune și cu rele. Dacă vom reacționa pozitiv, respingând panica, amărăciunea și autocompătimirea, dacă vom conștientiza faptul că pentru toată lumea este la fel de greu, pentru unii chiar mai greu, dacă ne vom responsabiliza și autodisciplina, dacă vom avea încredere unii în alții și toți în bunul Dumnezeu, vom învinge!
Noi, stomatologii, suntem pragmatici! Să fim și acum pragmatici cu viața noastră și a semenilor noștri!" a arătat președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Prof dr Ecaterina Ionescu.
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
COVID, impact grav asupra creierului
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
