Coronavirus: noi infectări ce ar putea avea legătură cu britanicul care a călătorit în Singapore
Cetățeanul britanic care s-a infectat cu noul coronavirus este posibil să mai fi infectat încă cel puțin șapte persoane. Alte cinci persoane care au fost cazate în aceeași cabană cu el au fost deja...
Un cetăţean britanic care s-a infectat cu noul coronavirus în timp ce se afla la o conferinţă în Singapore ar putea să fi răspândit virusul la cel puţin alte şapte persoane în timpul unui sejur de patru zile efectuat ulterior într-o staţiune din Alpii francezi.
Cinci alţi britanici cazaţi în aceeaşi cabană cu el în staţiunea franceză Les Contamines-Montjoie la sfârşitul lunii ianuarie au fost de atunci confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus şi au fost spitalizaţi în Franţa. Însă şirul îmbolnăvirilor pare să nu se încheie aici în acest caz grupat, iar asta arată că autorităpțile se confruntă cu dificultăți în stoparea răspândirii virusului.
Duminică, autorităţile spaniole au anunţat că un bărbat britanic a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în Mallorca, precizând că el este unul din cei patru membri ai unei familii ţinute de vineri sub observaţie după ce a intrat în contact, în Franţa, cu o persoană diagnosticată între timp cu acest coronavirus.
Această familie ar face parte din grupul mai larg din acea staţiune franceză, potrivit declaraţiei date în faţa presei de Fernando Simon, directorul Centrului de Coordonare pentru Urgenţe Sanitare în Ministerul spaniol al Sănătăţii. Potrivit unor surse ciytate de agerpres.ro, el a refuzat să confirme clar acest lucru, invocând dreptul familiei la viaţă privată, mai arată agepres.ro.
Această familie a revenit din Franţa în Mallorca pe 29 ianuarie, iar 24 de ore mai târziu bărbatul a început să acuze simptome uşoare. El este acum izolat în carantină, în timp ce autorităţile încearcă să întocmească o listă cu persoanele care ar fi putut intra în contact cu el.
Şi tot duminică, autorităţile britanice au anunţat un al patrulea caz de infectare cu noul coronavirus - britanicul infectat în Singapore era al treilea caz confirmat în Regatul Unit -, menţionând că acesta a contactat boala de la un alt britanic în timpul unui sejur în Franţa, fără alte precizări. „Acest nou caz pare să fie legat de cazurile grupate din staţiunea franceză de ski”, afirmă Paul Hunter, profesor de medicină la University of East Anglia, potrivit unor surse citate de agerpres.ro.
Rezidenţii din Les Contamines-Montjoie stăteau duminică la coadă pentru a fi testaţi pentru noul coronavirus, în timp ce autorităţile fac eforturi pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
Responsabilii francezi afirmă că încearcă să identifice toate persoanele care au fost în contact apropiat cu grupul de 11 britanici care au fost expuşi virusului în timpul sejurului la acea cabană.
-
-
-
-
-
De ce nu trebuie reîncălzit orezul de mai multe ori11.10.2026, 16:00
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
