UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Cele peste 3.600 de persoane aflate la bordul navei de croazieră World Dream, imobilizată de miercuri în portul Hong Kong de teama că printre acestea s-ar putea regăsi purtători ai noului coronavirus, au...
Nava, căreia iniţial i s-a refuzat acostarea în portul Kaohsiung din sudul Taiwanului, a fost plasată în carantină după ce s-a aflat că opt pasageri chinezi care au călătorit cu această ambarcaţiune într-o croazieră anterioară au fost între timp diagnosticaţi cu noul coronavirus. Prin urmare, a existat temerea că aceştia ar fi putut infecta echipajul navei, care ulterior ar fi putut răspândi la rândul său virusul printre celelalte persoane aflate la bord. Compania care deţine nava, Dream Cruises, a anunţat că suspendă activitatea acesteia, notează Agerpres.
Însă o altă navă de croazieră, Diamond Princess, este în continuare în carantină în portul japonez Yokohama, după ce printre persoanele aflate la bord au fost confirmate 70 de cazuri de infectare. La bordul acestei nave se află şi 17 români, dintre care doi sunt turişti, iar 15 membri ai echipajului.
Până în prezent noul coronavirus a ucis în China 811 persoane şi au fost diagnosticate peste 37.000 de cazuri, din care circa 330 în afara Chinei.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.