Dr Emilian Imbri: Trebuie să trăim cu spaimă. Sunt bune și grătarele, dar haideți să mai avem răbdare
Dr Emilian Ioan Imbri, managerul Spitalul Victor Babeș, trage un semnal de alarmă cu privire la perioada de după 15 mai, când vor începe măsurile de relaxare: nu știm mare lucru despre...
"Nu ne-am liniștit, pentru că ceva poate nu va fi în regulă, ceva crunt. (...) Cred că jumătate din capacitatea spitalului va rămâne dedicată bolnavilor cu coronavirus, pentru că septembrie și octombrie nu sunt departe. Lunile astea trec și noi știm ceva despre COVID, dar nu știm mare lucru, a declarat medicul la Antena 3.
Medicul atenționează că următoarea perioadă trebuie tratată cu grijă și cu teamă, astfel încât lucrurile să nu scape de sub control.
"Cu grijă, cu atenție și cu spaimă și cu frică. Dar nu o frică care să îi facă se se ascundă prin locuri din casă să nu se gasească nici pe ei. Acum se vede ce au spus specialiștii. După Paște, simțim o creștere ușoară a cazurilor. O zi mai crește, o zi mai scade. Dar este de remarcat faptul că sunt cazuri ceva mai grave, cu simptomatologie mai gravă decât ce am avut până acum", declară medicul.
De asemenea, medicul trage un semnal de alarmă si cu privire la posibilele manifestări ale cetățenilor în weekendul de 1 mai, când românii obișnuiau să încingă grătare.
"Deja se fac antrenamente la grătare și noaptea și ziua cu 1 mai. Atrag și eu atenția sau trag un semnal de alarmă. Sunt bune și grătarele, dar haideți să mai avem răbdare".
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
-
-
-
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
