Dr Musta: „E binevenită această relaxare. De anul trecut n-am mai avut locuri libere la ATI”
Dr Virgul Musta, Șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș Timișoara, spune că e prima dată după luni de zile când sunt locurile libere în secția...
Renunțarea la mască, în aer liber, și noua relaxare a restricțiilor sunt ca lumina de la capătul tunelului și pentru medicii aflați în prima linie de luptă contra pandemiei COVID-19, recunoaște dr Virgil Musta, Șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș Timișoara, care atrage atenția că, totuși, să fim în continuare prudenți și să ne vacccinăm.
„E binevenită această regulă de relaxare, atâta timp cât nu frecventam locuri aglomerate. Dacă suntem într-o zona aglomerată e bine să avem masca la noi și să ne-o punem cât tranzităm zona respectivă. (..)
Astăzi și ieri au fost primele zile în care spitalul nostru a avut locuri libere pe secția AȚI. De anul trecut noi n-am mai fost într-o situație atât de bună. (...)
Foarte multă lume îmi spune că n-o să mă mai recunoască, pentru că s-au obișnuit cu imaginea mea cu mască. Iată că de acum încolo mă pot vedea și fără mască și să ne cunoaștem din nou” a explicat dr Virgul Musta, la Antena3.
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
-
COVID-19, evoluție neașteptată
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
COVID, impact grav asupra creierului
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
