Malta își redeschide frontierele pentru persoanele nevaccinate
Malta a renunţat, marţi, 13 iulie, la închiderea frontierelor pentru călătorii nevaccinaţi împotriva COVID-19, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a acestei măsuri anunţate la 9 iulie, în schimb...
"Persoanele care ajung în Malta fără a fi în posesia unui certificat de vaccinare vor fi obligate să treacă printr-o perioadă de carantină", a indicat marţi seară guvernul maltez.
Malta a devenit, vineri, prima ţară din Uniunea Europeană care a anunţat că îşi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi, sperând să stopeze creşterea numărului de infectări cu coronavirus.
Dacă la 27 iunie nu mai înregistrase niciun caz nou, vineri au fost raportate 96, dintre care 90% la persoane nevaccinate.
Mica insulă mediteraneană cu 500.000 de locuitori se laudă cu cea mai mare rată de vaccinare din UE, 79% din populaţia adultă primind deja două doze.
Tot ce trebuie să știm despre varianta Delta
CNCAV transmite că varianta B1617.2 (Delta) sau tulpina indiană este considerată cea mai adaptată dintre cele patru variante virale de îngrijorare, cu un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.
Varianta Delta are potențialul de a deveni tulpină majoritară la nivel global, nu doar în anumite țări, fiind responsabilă de un număr mare de infecții, predominant la persoanele nevaccinate. Vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, sens în care vaccinul produs de compania Pfizer/ BioNTech asigură o protecție de spitalizare de 96%, iar AstraZeneca/Vaxzevria asigură o protecție de 92%.
Vacinarea cu schemă completă oferă protecție față de boala COVID-19, scade riscul de internare, riscul de complicații și de deces.
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
-
-
-
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
