Medicament nou, testat împotriva COVID-19. Este ieftin și ușor tolerat
Un nou tratament împotriva COVID-19 va fi testat în Marea Britanie. Este vorba despre colchicina antiinflamatoare, medicament utilizat împotriva gutei.
Cel mai mare studiu clinic din lume ce va cuprinde cel puțin 2.500 de pacienți cu COVID-19 va testa colchicină la pacienții spitalizați cu COVID-19. Medicamentul este utilizat îm mod obișnuit împotriva gutei, o afecțiune inflamatoare a țesuturilor, provocată de acumularea de cristale de acid uric, ca urmare unei funcţii renale deficitare, a alimentaţiei necorespunzătoare, a factorilor genetici sau a unei combinaţii a acestor cauze.
Colchicina antiinflamatoare este un medicament foarte bine tolerat, ieftin şi disponibil pe scară largă, susţin cercetătorii de la Universitatea Oxford, implicaţi studiul clinic menţionat.
Totuşi, până ce vor fi disponibile concluziile studiului, colchicina antiinflamatoare nu ar trebui să fie administrată fără prescripția unui medic.
Un alt antiinflamator a redus decesele în rândul pacienţilor cu forme grave
Oamenii de ştiinţă arată că efectul inflamator este una dintre cele mai grave manifestări ale infecţiei cu COVID-19 şi tratamentul cu dexametazonă, un alt antiinflamator, a demonstrat deja că poate reduce decesele în rândul bolnavilor cu forme grave, potrivit Antena 3.
Printre alte tratamente testate în cadrul studiului clinic se numără antibioticul comun azitromicină şi cocteilul din anticorpi de sinteză al companiei Regeneron, care a fost utilizat pentru tratamentul preşedintelui american Donald Trump.
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
