Medicul Cristian Oancea, despre valul 3 de COVID-19: Atacă în special persoanele tinere din două MOTIVE
Medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, avertizează că valul al treilea al pandemiei de COVID-19 ar putea fi unul mai agresiv, în condițiile în care persoanele tinere vor...
"Noi am atras atenția încă din noiembrie-decembrie conform evoluției virusului că în februarie va urma un val trei și că totul depinde de noi și de fluxul migrațional cât de repede va fi declanșat. Patologia gripei din 1918 a avut 4 valuri. Valul trei al pandemiei pare că va fi cel mai exarcerbat pentru că suntem deja în plin proces de vaccinare și este o concurență între fluctuațiile pe care virusul le produce și procesul de vaccinare. Din nefericire, acest val trei, cu această tulpină britanică care se găsește la noi, atacă în special persoanele tinere din două motive: o mare parte dintre ei sunt vaccinați sau au trecut prin boală și, în al doilea rând, specificitatea acestui virus, ținând cont că se transmite și mai repede, este o simptomatologie mai accentuată. În 6-7 zile, persoanele tinere active, vorbim de ciclul de vârstă între 25 și 45-50 ani prezintă modificări imagistice cu până la 45-50%. Dacă într-o săptămână nu aveau nimic, în 6-7 zile acestea pot avea modificări imagistice de 40-50%.", avertizează medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara.
"Dacă valul doi ne-a prins cu un sistem sanitar care era ”relaxat”, din nefericire, valul trei ne-a prins cel puțin pe noi, în zona de vest a țării, cu un spital plin. De aceea căutăm resurse în spitalele suport să deservim cât mai bine formele severe și foarte severe e boală.", spune medicul Oancea.
"În câteva săptămâni se va resimți în toată țara"
"Valul trei a început și se resimte mai mult acum în veste țării, probabil în câteva săptămâni se va resimți și în restul țării. Din ce am observat din datele din Anglia, transmiterea comunitară este mult mai rapidă, iar severitatea cazurilor este mult mai accentuată. Vrem să observăm patologia pediatrică cât de afectată va fi. Am început să avem și copii, dar vrem să vedem și cât va percuta mediul de pediatrie.", a mai spus acesta.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
