Medicul Mihai Craiu: proporţia de copii infectaţi cu noul conavirus spitalizaţi este extrem de mică
Medicul pediatru Mihai Craiu a vorbit despre COVID-19 la copii și a explicat de ce părinții nu ar trebui să se panicheze.
Medicul primar pediatru Mihai Craiu a declarat că la copiii caucazieni sănătoşi anterior infecţiei cu noul coronavirus, cu vârste cuprinse între zero şi 9 ani, proporţia de pacienţi spitalizaţi este „extrem de mică”, aceştia reprezentând mai puţin de un procent din toţi bolnavii confirmaţi cu COVID-19, la nivel mondial.
„În principiu, pentru copiii anterior sănătoşi (n.r. infecţiei cu noul coronavirus), părinţii celor mai mulţi copii din România nu ar trebui să aibă niciun fel de motiv de îngrijorare. Pentru că toţi ceilalţi copiii de etnie caucaziană din ţări europene, Franţa, Germania, Marea Britanie, SUA, vorbesc de copii cum sunt imensa majoritate a copiilor români care nu au background etnic diferit, cum ar fi în Statele Unite, unde sunt afroamericani mai mulţi sau în zone unde există copii de origine asiatică. La copiii caucazieni anterior sănătoşi de vârstă mică, însemnând între zero şi 9 ani inclusiv, proporţia de pacienţi spitalizaţi este extrem de mică. Ei reprezintă sub un procent din toţi bolnavii confirmaţi cu infecţia COVID-19 în lume. Sunt puţini faţă de toate celelalte grupe de vârstă. În afară de faptul că sunt puţini, severitatea nu este foarte mare", a spus Craiu, potrivit agerpres.ro.
Potrivit medicului, infecția cu noul coronavirus la copii seamănă cu o „infecţie obişnuită” de căi aeriene superioare.
„De altfel, părinţii copiilor care au avut deja COVID, inclusiv români, spun că a semănat cu alte răceli de la grădiniţă din anii precedenţi, adică pot avea febră, tuse, nas înfundat, dureri în gât, ceva expectoraţie, poftă de mâncare mică. Nişte simptome obişnuite, nu există niciunul special, aşa cum sunt la adulţi - lipsa mirosului şi pervertirea gustului, acestea nu prea apar la copilul mic... (...) Nu sunt nişte semne speciale la copii. Dacă tot vorbim despre cazul sever de la Spitalul „Victor Gomoiu”, trebuie spus că el (n.r. copilul) este foarte bine îngrijit de experţi. (...) Această complicaţie, chiar şi gravă în principiu, poate fi controlată terapeutic foarte bine şi în România. Nu există niciun fel de risc major câtă vreme copilul este în spital şi este asistat cu echipamente de terapie intensivă”, a mai spus medicul pediatru.
Conform acestuia, la copii, spre deosebire de adulţi, în cazul în care fac complicaţii, acestea nu apar la plămâni, ci la inimă. Totuși,el crede că părinţii nu trebuie să intre în panică atâta timp cât copilul poate să se joace, să mănânce, să facă efort, să meargă.
„Câtă vreme copilul poate să se joace, să mănânce, să facă un efort, poate să meargă, adică nu pare bolnav de inimă, părinţii nu trebuie să intre în panică, pentru că a făcut această complicaţie şi copilul lor. (...) La cifra aceasta enormă de pacienţi confirmaţi sunt numai nişte sute de cazuri. În Statele Unite, până în 9 septembrie, erau vreo 790 de copii care au făcut boala şi care au fost internaţi în diverse secţii de terapie intensivă în toată America. (...) Ar fi de aşteptat să mai apară şi în România câteva, dar nu foarte multe. (...) Din toţi aceşti copii, au mers foarte grav şi au avut complicaţii ameninţătoare de viaţă şi au murit 11 copii, toţi fiind extrem de bolnavi, care aveau cancere, transplante de organ. Părinţii unui copil sănătos trebuie să ştie că şi dacă se întâmplă această complicaţie, copilul poate fi tratat într-o secţie de terapie intensivă românească şi că, spre deosebire de adulţi, la copii există locuri. Mesajul trebuie să fie unul de linişte, pentru că altfel vor înflori tot felul de terapii alternative şi de escroci care oferă soluţii miraculoase unor oameni disperaţi”, a mai spus medicul pediatru.
-
Două pahare de alcool pe zi cresc riscul de cancer de colon25.10.2026, 09:45
-
-
-
-
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
