Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Popularul actor Mel Gibson, în vârstă de 64 de ani, a fost internat o săptămână într-un spital din Los Angeles în luna aprilie după ce a contractat noul...
"A fost testat pozitiv şi a stat o săptămână la spital. A fost tratat cu Remdesivir în perioada internării şi, de atunci, testele au ieşit de negative şi a fost detectată prezenţa de anticorpi împotriva virusului", a declarat agentul său de presă pentru ziarul Daily Telegraph Australia, citat de Agerpres.
Potrivit altor publicaţii, Mel Gibson a fost văzut într-un supermarket din California alături de actuala sa iubită, Rosalind Ross, în martie, cu puţin timp înainte de internare.
Actorul australian şi iubita lui s-au cunoscut în 2014 şi au devenit în 2017 părinţii unui băieţel, Lars Gerard, cel de-al nouălea copil al lui Mel Gibson.
Informaţia despre spitalizarea starului hollywoodian a fost dezvăluită după ce reputaţia actorului a avut de suferit de mai multe ori în ultima perioadă. Recent, actriţa Winona Ryder a relatat în luna iunie un episod dezagreabil pe care l-a avut cu Gibson la o petrecere, în timpul căruia artistul a rostit remarci homofobe în faţa unui invitat gay şi a făcut afirmaţii antisemite la adresa ei.
Actorul a negat aceste comentarii, subliniind că Winona Ryder a minţit atunci când a relatat conversaţiile lor. "Sunt afirmaţii 100% neadevărate. A minţit despre aceste lucruri în urmă cu un deceniu, când a vorbit cu presa, şi minte din nou şi acum", a declarat presei agentul de presă al starului de origine australiană.
Deşi a dispărut pentru o vreme de pe lista actorilor de prim rang de la Hollywood, Mel Gibson şi-a refăcut apoi cariera profesională. Artistul a fost nominalizat la Oscar în 2017 pentru regia filmului "Hacksaw Ridge" şi a jucat în acelaşi an în comedia de succes "Daddy's Home 2".
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.