Mureş: Bărbat autoizolat la domiciliu după ce a fost în Italia, transportat la spital cu afecţiuni de tip respirator
Un bărbat din Târgu Mureş, autoizolat la domiciliu de trei zile, după ce a fost în Italia, a fost transportat sâmbătă la Clinica de Boli Infecţioase din oraş, pe fondul unor afecţiuni respirator...
"Este un pacient autoizolat la domiciliu, care din monitorizare prezenta fenomene de tip respirator şi am decis transportul acestuia la Clinica de Boli Infecţioase pentru investigaţii şi tratament. Se recoltează analize pentru teste de tip gripal şi pentru teste de coronavirus care se vor trimite la Cluj-Napoca pentru analize. Bărbatul a fost şi în străinătate şi era autoizolat la domiciliu de trei zile. A avut contact cu regiunile din Italia. Noi trimitem în această după amiază la Cluj şi în câteva ore vom avea rezultatul", a declarat, pentru Agerpres, dr. Iuliu Moldovan, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Mureş.
Bărbatul a fost luat de la domiciliu, sâmbătă, de echipe medicale cu combinezoane şi măşti de protecţie, fiind transportat pe o targă specială, închisă.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
