Nelu Tătaru: Avem în jur de 1.390 de paturi la ATI; vom operaționaliza încă 280
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că în perioada următoare vor fi operaționalizate încă 280 de paturi la terapie intensivă în 24 de spitale.
„Noi avem un număr în jur de 1.390 de paturi la terapie intensivă, avem 1.132 de pacienți la terapie intensivă, mai avem în operaționalizare încă 280 de paturi de la 24 de spitale, operaționalizarea lor făcându-se între 7 și 21 de zile”, a spus Tătaru, duminică, după ce a vizitat împreună cu președintele Klaus Iohannis, Institutul Clinic Fundeni.
Ministrul a precizat că există o evaluare parțială cu privire la deficiențele constatate în spitale.
„Avem niște rezultate parțiale în care atât noi, cât și cei de la ISU sau ANMDMR, în funcție de deficiența constatată, am făcut un program de conformare urmând să avem evaluarea la încă 14 zile. (...) Vorbim de evaluarea fiecărui circuit în secțiile de ATI de care se ocupă Ministerul Sănătății prin Inspecția de Stat, ministrul va face un raport separat la tot ce înseamnă circuite electrice, precum și ce va face ANMDMR pentru aparatură și circuitele de gaz”, a arătat demnitarul.
Nelu Tătaru a menționat că a fost informat duminică dimineața cu privire la incendiul de la Spitalul CFR din Cluj și a indicat că cei care dețin spitale departamentale trebuie să facă aceleași evaluări ca și Ministerul Sănătății.
COVID-19, evoluție neașteptată
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
