Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
O proteină prezentă în creier și care are rol în reglarea echilibrului energetic ar putea fi cheia în obezitate. S-a constatat că mutațiile genei care controlează această proteină sunt cea mai...
O echipă de cercetători de la trei instituţii ştiinţifice a dezvăluit forma exactă a unei proteine prezente în creier, numită receptorul 4 de melanocortină, sau MC4R, care joacă un rol esenţial în reglarea echilibrului energetic al organismului prin controlarea cantităţii de energie stocată sub formă de grăsime.
Printre caracteristicile neaşteptate ale proteinei, cercetătorii au descoperit o reacţie de legare a ionilor de calciu atât la MC4R cât şi la molecula primară de care receptorul se leagă, notează agerpres.ro. „Iniţial, a părut mai degrabă o curiozitate ştiinţifică. Apoi, însă, experimente suplimentare au relevat că este de fapt necesar calciul pentru funcţionarea receptorului”, a explicat Raymond Stevens, director al Institutului Bridge al Universităţii din California de Sud (USC) şi director fondator al institutului iHuman de la Universitatea ShanghaiTech.
„Imaginaţi-vă o situaţie de lacăt şi cheie - în acest caz, am constatat că există o cheie mare şi o cheie mică şi că este nevoie de ambele pentru a deschide receptorul”, a adăugat el.
Cercetătorii estimează că aceste concluzii ar putea deschide calea către tratamente mai eficiente contra obezităţii şi a altor boli metabolice.
„Am reuşit să contribuim prin cunoştinţele noastre referitoare la MC4R pentru a ajuta studiile ulterioare de biologie structurală”, a declarat Roger Cone, director al Institutului pentru Ştiinţa Vieţii al Universităţii din Michigan (UM LSI) şi profesor la Facultatea de Medicină a aceleiaşi universităţi. „Principalele descoperiri structurale ale cercetătorilor de la USC şi ShanghaiTech ne ajută să răspundem la mai multe întrebări despre modul în care acest receptor funcţionează în cadrul metabolismul uman”, a precizat el.
Mutaţii la nivelul genei care codifică proteina MC4R sunt cea mai frecventă cauză genetică a obezităţii cu debut precoce, care afectează aproximativ una din 1.500 de persoane.
Concluziile cercetării au fost publicate vineri în jurnalul Science.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.