Pașapoarte COVID-19: Spania ar putea încheia acorduri bilaterale, în lipsa acordurilor UE
Spania ar putea încheia acorduri bilaterale cu țări terțe pentru a reporni turismul, în lipsa unui acord în Uniunea Europeană.
Spania se gândește să încheie acorduri bilaterale și să instituie „coridoare speciale” cu țări terțe, dacă la nivel european nu se va ajunge la o soluție în privința certificatelor de vaccinare, a declarat secretarul spaniol pentru turism, Fernando Valdes. Spania speră ca în acest sezon estival să primească dn nou turiști britanici, având în vedre că în Europa se derulează o amplă campanie de vaccinare, după cum a declarat Fernando Valdes, în condițiile în care, înainte de Brexit, cetățenii britanici aveau o contribuție esențială la cifrele turismului din Spania.
Decizia în privința modului în care se va călători în Europa aparține UE, dacă dacă nu se va ajunge la un acord în acest sens, „noi luăm în considerare alte soluții, cum ar fi instituirea unor coridoare verzi cu țări terțe, care să ne ajute la redemararea turismului”, a spus oficialul spaniol.
Ideea unor acorduri bilaterale în domeniul turismului a apărut deja. Un protocol asemănător a existat anul trecut între țările baltice, iar anul acesta Israelul, care nu este țară membră UE, ar fi pregătit deja protocoale cu unele state UE, printre care Cipru, Grecia și Estonia, dar și cu Marea Britanie, Georgia şi Seychelles privind primirea turiştilor pe bază de adeverinţă de vaccinare.
Turiștii britanici, esențiali pentru Spania
Industria turismului din Europa are motive de optimism după ce Marea Britanie a anunțat săptămâna trecută că odată cu începerea sezonului de vară, la 21 iunie, are de gând să ridice toate restricțiile impuse din motive de pandemie.
Spania, unde turismul a avut în 2019 o contribuție la PIB de 12,4 la sută, și-a văzut acest sector scăzând dramatic anul trecut, când turismul a reprezentat doar 4,3 la sută în economia țării.
Mulți turiști britanici preferau să-și petreacă vacanțele în Spania înainte de Brexit. A doua destinaţie turistică mondială după Franţa, Spania speră să poată atrage suficienţi turişti ca să-și salveze sezonul estival 2021, arată Digi 24.
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
Long COVID, impact asupra creierului
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
