BREAKING NEWS Prefectul Capitalei: RESTRICȚIILE care intră în vigoare de DUMINICĂ în București. Marile magazine, transportul în comun, circulația pe stradă

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat care sunt restricțiile care intră în vigoare de duminică în București și cum se aplică ele:
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că începând de duminică, atunci când se aplică retricțiile pentru combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, în marile magazine din București se instituie obligativitatea respectării unei cote de 7 metri pătrați pentru fiecare persoană iar persoanele care merg la vaccinare se pot deplasa în afara orelor în care nu este permisă circulația.
Restricțiile din magazine și terase
„În marile magazine de tip mall se instituie obligativitatea de a respecta o cotă de 7 metri pătrați pentru fiecare persoană. Se face precizarea că pentru vaccinare se pot depăși orele prevăzute pentru deplasarea în afara locuinței. (...) Magazinele respectă programul stabilit, până la 18,00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, măsura urmând să fie aplicată de mâine, urmând să respecte și încărcarea de o persoană pe 7 metri pătrați. În piețe regula este să folosească la jumătate capacitatea de persoane care le pot deservi. (...) Și terasele se vor închide (n.r. la ora 18,00). De asemenea, se păstrează măsurile care erau deja în vigoare prin ultima hotărâre 15/CMBSU, ele au fost reluate și în această hotărâre pentru a fi măsurile unitar într-un singur document și să fie mai ușor de urmărit”, a afirmat Alina Stoica sâmbătă, după ședința Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.
El a arătat că dacă incidența depășește 7,5 la 1.000 de locuitori se vor aplica pentru restul zilelor orele valabile pentru sfârșitul săptămânii. Astfel, ar urma să se interzică circulația în intervalul orar 20:00 – 5:00 și să se reducă programul operatorilor economici până la ora 18:00 pe toată săptămâna.
„Vom face din nou o hotărâre CMBSU pentru a pune în aplicare”, a mai spus prefectul.
Restricțiile din transportul în comun
Alin Stoica a mai arătat că sunt vizate și măsuri pentru prevenirea aglomerației în mijloacele de transport în comun.
„Pentru transportul în comun - obligativitatea ca toți călătorii să fie informați despre necesitatea de a purta mască. La STB se prevede obligativitatea respectării circuitului de intrare pe ușa din față și ieșirea pe ușa din spate, urmărirea în timp real a aglomerației. La Metrorex, de asemenea, trebuie urmărită aglomerarea și călătorii trebuie îndrumați și informați în așa fel încât să se evite aglomerarea. (...) STB va face eforturi să urmărească cu forțe proprii, adică prin oameni, dacă se aglomerează sau nu mijloacele de transport. (...) Ne-am gândit să fie mijloacele de transport cât mai puțin aglomerate și asta rămâne la latitudinea STB să aplice marja respectivă. Dacă vom constata că sunt aglomerate, atunci vom încerca să și normăm”, a precizat prefectul.
Cât vor dura restricțiile
Noile măsuri sunt dispuse în Capitală începând de duminică, pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia sau la atingerea pragului de 7,5/1.000 de locuitori. În București rata de incidență a cazurilor de COVID-19 la 14 zile este sâmbătă de 6,88 la 1.000 de locuitori.
Circulația pe timp de noapte
Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22:00-5:00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20,00-05,00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Excepțiile sunt deplasările în interes profesional, pentru asistența medicală care nu poate fi amânată, achiziționarea de medicamente, deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit, pentru asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau deces, în aceste cazuri fiind prevăzută obligația prezentării autorităților abilitate o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil.
Reguli pentru sărbătorirea Pesah
Pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia sărbătorii Pesah se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodariei, duminică, în intervalul orar 20:00-22:00. Pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paștelui Catolic, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioada 3-4 aprilie, în intervalul orar 20:00-02:00.
Programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private se poate desfășura în intervalul 05:00 – 18:00 în zilele de vineri, sâmbăta și duminica. În zilele de luni - joi, programul poate fi desfășurat în intervalul orar 05:00 - 21,:00, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1.000 locuitori. Prin excepție de la aceste prevederi operatorii economici pot activa doar în relația cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu. Fac excepție și unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii cu activitate de livrare la domiciliu și în domeniul rutier persoanele care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de nouă locuri pe scaune.
Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și în interiorul altor spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent.
Restricții cafenele și restaurante
Potrivit hotărârii CMBSU, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, cu excepția deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unități, este interzisă.
Este permisă prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Bilele la LOTO
Prin hotărârea CMBSU se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise, în domeniul sălilor de sport/fitness. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci. Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loz, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Este interzisă organizarea și desfășurarea activității cu publicul în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in. Este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.
Prefectura Capitalei precizează că în ceea ce privește cabinetele medicale, inclusiv stomatologice, acestea nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.
Plimbarea animalelor
De asemenea, instituția arată că scoaterea animalelor de companie în fața locuinței este permisă, cât timp persoana nu se deplasează în nicio altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află.
„Victimele violenței familiale se pot deplasa la secțiile de poliție sau la centrele de primire, ca de altfel orice persoană care este în situația de a fi nevoită să iasă din casă pentru a-și proteja viața sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă”, mai precizează Prefectura Capitalei.
-
-
Obiceiul sănătos care reduce riscul de constipație cu 40%10.09.2025, 22:44
-
Problemele de sănătate mintală cresc riscul de demență10.09.2025, 21:30
-
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate10.09.2025, 19:57
-
Chimicalele eterne cresc riscul de diabet tip210.09.2025, 19:49
COVID-19, greșeala majoră în privința tratamentului. Lupșe: Așteptăm minuni. Dacă ne-am fi vaccinat vârstnicii, nu am avea probleme
Ce greșeli s-au făcut în timpul pandemiei de COVID în ceea ce privește tratamentul.
Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Lipsa mirosului, efect al long-COVID. În cât timp și cum îți poți recăpăta simțurile
Lipsa mirosului este unul dintre efectele long-COVID. Milioane de astfel de cazuri sunt raportate în lume.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Terapiile miraculoase pentru long-COVID, un pericol costisitor pentru pacienți. Medic: Sunt expuși riscului de a fi păcăliți
Long-COVID și terapiile experimentale și miraculoase. Care sunt cele mai căutate, dar și de ce îi pun pe pacienți în pericol.
Cum a apărut COVID-19. FBI, detalii neașteptate: Incident de laborator
Cum a apărut COVID-19. Ce a declarat FBI despre apariția pandemiei și scăparea virusului din laborator.
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
UE cumpără vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.