Premierul cere creșterea numărului de paturi la ATI: "Ne pregătim pentru un număr mai mare de cazuri"
Premierul Florin Cîțu a participat duminică la o ședință a Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI). După încheierea acesteia, a spus el, autoritățile se pregătesc pentru o...
Premierul a explicat într-o postare pe pagina sa de Facebook de ce a participat la această întâlnire. Potrivit lui, autoritățile se așteaptă la o creștere a numărului de infecții,astfel că a solicitat creșterea numărului de paturi în ATI.
„Am participat la ședința CNCCI de astăzi pentru că vreau să mă asigur că pacienții și personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul 3 al pandemiei.
Deocamdată, in România nu este o creștere accelerată a infectărilor și putem sa împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm și dacă respectăm măsurile de protecție.
Ne pregătim însă și pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauți și a nu fi luați prin surprindere .
Din acest motiv am cerut :
Creșterea numărului real de paturi ATI la 1600. Identificarea unor spitale noi care ar putea sa se alăture celor existente in lupta anti-COVID. Asigurarea stocurilor necesare de medicamente in toate spitalele care tratează pacienții cu COVID-19. Asigurarea echipamentelor de protecție pentru cadrele medicale. Un plan clar pentru situația in care va fi nevoie de detașări de cadre medicale. Continuarea vaccinării in forță.
Nu trebuie sa uităm ca evoluția pandemiei depinde de fiecare dintre noi, nu doar de autorități.
Ne vaccinăm, respectăm măsurile de protecție și așa salvăm vieți”, a scris el.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
