CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a făcut anunțul relaxării măsurilor de restricție.
„În această ședință a fost luată hotărârea de a trece în scenariul de sub 3 la mie”, a transmis Stoica, după ședința Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență. „Știm că în ultimele 48 de ore a coborât constant, astăzi incidența este 2,62, astfel încât poate fi permisă funcționarea sălilor de spectacol, redus la 30% din capacitate. De asemenea, este permisă funcționarea restaurantelor la interior cu 30% din capacitate. Aceste măsuri vor intra în vigoare începând de mâine”.
„Toți operatorii economici, inclusiv sălile de spectacol și restaurantele, vor avea programul până la orele 21 și se menține, desigur, restricția de circulație în afara locuințelor după ora 22:00”, a adăugat Alin Stoica, potrivit DC NEWS.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19