Sibiu, COVID-19: Șase angajați dintr-o fabrică de produse medicale, suspecți de infecție cu coronavirus
Șase angajați de la o fabrică de produse medicale din Sibiu sunt suspecți de infecție cu COVID-19 și au fost internați în Spitalul Județean Sibiu.
Anunțul despre internarea celor șase angajați care munceau într-o fabrică de produse medicale a făcut de purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ștefan.
„În ceea ce privește situația de la fabrica de produse medicale Raguse Medizinische Produkte Romania SRL precizăm faptul că pentru tot personalul acesteia s-a dispus măsura izolării la domiciliu. Pentru persoanele care au prezentat simptome specifice COVID-19, aceștia au fost consultați de personalul SAJ Sibiu și ISU Sibiu, iar în urma intervențiilor au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde au fost internați. Momentan se află sub observație, iar după caz, sub tratament specific", a spus Andreea Ștefan, conform Agerpres.
Firma despre care vorbește ea este o întreprindere din România, cu sediul central în Cisnădei, care operează în industria de Fabricare de instrumente de navigație, măsurare, control, și electromedicale.
Deocamdată, Prefectura Sibiu nu poate spune cu exactitate câți angajați de la această fabrică sunt izolați la domiciliu.
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
-
-
-
-
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
COVID-19, evoluție neașteptată
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
