A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
DCMedical a relizat, în rândul cititorilor, un sondaj de opinie care arată că proporția celor care și-ar face vaccin COVID-19 ca să poată călători cu avionul peste hotare este aproape la fel de mare cu a celor ...
Pentru că se discută din ce în ce mai mult de pașaportul de zbor și de companii aeriene care se gândesc să impună călătorilor lor să se vaccineze anti COVID înainte de a se urca în aeronave. DCMedical a realizat un sondaj de opinie printre cititorii ei. Precizăm din start că votul reprezintă strict opinia cititorilor, și că nu este un eșantion reprezentativ pentru populația generală.
2,926 de cititori ai DC Medical au răspun la întrebarea „Ați face vaccin COVID-19 ca să puteți călători peste hotare cu avionul?”, care avea trei variante de răspuns: „Da”, „Nu” și „Nu știu”.
Din total, 1.082 de persoane (echivalentul a 37%) au spus că nu s-ar vaccina contra COVID-19 ca să călătorească cu avionul, în timp ce un procent mai puțin - 1.052 de persoane (36%) - au spus că ar face-o! De asemenea, 792 de persoane (27%) sunt indecise, alegând să răspundă că „nu știu” dacă ar face-o sau nu.

Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.