Tânăr de 23 de ani, răpus de COVID-19: avea comorbidități și era nevaccinat
Un tânăr de 23 de ani din județul Arad a pierdut lupta cu infecția COVID-19.
Un tânăr de 23 de ani din Arad a murit în urma infecției COVID-19. Tânărul avea comorbidități și era nevaccinat.
„Decesul de la grupa de vârstă 20-29 de ani:
Pacient de sex masculin, din județul Arad, în vârstă de 23 de ani, care prezenta comorbidități și era nevaccinat”, arată informarea GCS.
Județul Arad are cele mai multe cazuri de infecție, în ultimele săptămâni.
Deși în ultimele săptămâni am fi crezut că cifrele infectărilor merg în jos, de două zile, acestea au început să crească din nou. De asemenea, a crescut iar numărul minorilor aflați în secțiile ATI, de la 3 - câți au fost acum câteva zile - la 7, câți sunt de ieri.
Experții în sănătate spun că valul cinci al pandemiei va începe să fie simțit încă de săptămâna viitoare și estimează că am putea ajunge în februarie la 20.000 de cazuri pe zi. De asemenea, atrag atenția că cei mici vor fi mult mai vulnerabili.
Doctorul Octavian Jurma consideră că valul cinci în România a debutat cu primul caz comunitar de infectare cu Omicron, declarat la 15 decembrie, dar prima confirmare statistică o vom avea în momentul în care numărul de secvențieri va arăta că majoritatea cazurilor sunt cu tulpina Omicron. Cercetătorul este de părere că până la sfârșitul acestei săptămâni, ponderea cazurilor Omicron în secvențierile din România va depăși 50 la sută și acesta poate fi considerat statistic debutul valului 5 în România, adică săptămâna viitoare cel târziu.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
COVID-19, evoluție neașteptată
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
COVID, impact grav asupra creierului
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
