Tătaru îndeamnă la respectarea măsurilor în școli: „nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii și cu profesorii”
Tătaru a îndemnat la respectarea măsurilor în școli, privind purtarea măștii, distanțarea și folosirea dezinfectanților. El a declarat că nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profeso...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a îndemnat luni seară la respectarea regulilor în școli, privind purtarea măştii, distanţarea şi folosirea dezinfectantului şi a accentuat că renunţarea la acestea ar implica experimente pe care Guvernul României nu îşi permite să le facă.
Nelu Tătaru, care a fost întrebat dacă ar avea curajul să lase şcolilor deciziile privind purtarea măştii sau cântatul la orele de muzică, precum în landul Baden-Württemberg din Germania, a afirmat că, până acum, la noi în ţară, respectarea regulilor a dus la "rezultate bune şi ne ajută să trecem peste acest moment pandemic".
"Noi nu am discutat de curaj, am discutat de precauţii. În condiţiile în care vom vedea că avem o transmitere comunitară scăzută, că avem toate condiţiile încât să putem avea şi distanţare, în care putem să fim siguri că se respectă regulile de igienă, în care să putem fi siguri că există şi dezinfectantul, în care putem fi siguri că cineva urmăreşte aceste activităţi, ne gândim. Dar, în acest moment, nu suntem în situaţia să putem lăsa libertatea (...). Nu. Sunt nişte reguli pe care trebuie să le menţinem: masca, distanţarea, dezinfectantul. Haideţi să păstrăm aceste reguli. Cred că nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profesorii", a spus Tătaru la Digi 24, citat de agerpres.ro.
„Mă repet. Nu facem experimente. Ne-am asumat ca minister, ca guvern, ca administraţie să trecem de această pandemie şi să trecem cu cât mai puţine îmbolnăviri şi cu cât mai puţine victime. Nu ştiu dacă cineva îşi poate permite - Guvernul României nu - să facă experimente în acest moment. În acest moment avem nişte reguli impuse de Institutul Naţional de Sănătate Publică, nişte ordine comune Ministerul Educaţiei - Ministerul Sănătăţii pe care toţi într-un parteneriat suntem obligaţi să le respectăm", a spus ministrul.
Tătaru consideră că şcolile amintite "au un anumit standard" şi pledează pentru purtarea măştii şi în exterior "când avem grupuri şi avem aglomerări umane".
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
