EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Un medicament folosit în tratamentul artritei a arătat efecte pozitive în îngrijirea bolnavilor cu forme grave de COVID.
Un medicament utilizat în tratamentul artritei, tofacitinib, a demonstrat efecte pozitive în îngrijirea pacienţilor spitalizaţi cu forme grave de COVID-19, potrivit unui studiu clinic ale cărui rezultate au fost publicate miercuri în The New England Journal of Medicine. Medicamentul, comercializat, printre alte mărci şi sub denumirea de Xeljanz, a fost testat în cadrul unui studiu clinic la care au participat 289 de pacienţi spitalizaţi cu forme grave de COVID-19 în 15 unităţi medicale de pe teritoriul Braziliei.
Jumătate dintre pacienţi au primit medicamentul - două pastile de 10 miligrame pe zi - şi îngrijiri clasice, iar cealaltă jumătate a primit un tratament placebo şi îngrijiri medicale. După 28 de zile, 18,1% dintre membrii grupului care au primit tratamentul au dezvoltat o formă de insuficienţă respiratorie - care a necesitat, de exemplu, intubare sau ventilaţie mecanică - sau au decedat, comparativ cu 29% dintre cei din grupul placebo.
În total, circa 5,5% dintre membrii grupului placebo au decedat în comparaţie cu 2,8% dintre pacienţii trataţi cu tofacitinib. ''Suntem încurajaţi de primele rezultate ale studiului nostru aleator asupra tofacitinib în rândul pacienţilor spitalizaţi cu pneumonie COVID-19'', a precizat Otavio Berwanger, din cadrul spitalului israelian Albert Einstein, care a condus studiul clinic în parteneriat cu Pfizer.
Tofacitinib este autorizat în Statele Unite pentru tratarea poliartritei reumatoide, reumatismului psoriazic şi rectocolitei hemoragice, arată Agerpres.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.