Efectul nociv al zahărului aupra pielii. Care este legătura dintre dieta occidentală și ten

Consumul de zahăr și dieta occidentală au un impact major asupra sănătății, inclusiv asupra tenului.
Zahărul are un impact major asupra sănătății în general, dar și asupra pielii. Iar consumul exagerat de zahăr, de alimente ultraprocesate, de grăsimi se vede pe fața noastră, în special a celor care au o predispoziție spre un ten acneic.
”Zahărul influențează pielea, în mod deosebit o patologie care se numește acneea vulgară, pe care o cunoaștem și care apare atât la adolescenți, cât și la adulți.
S-au demonstrat câteva legături între alimentele cu indice glicemic crescut, lactatele de origine animală, în special laptele degresat de vacă, și orice crește nivelul de insulină crește nivelul de hormoni sexuali care ne influențează direcția noastră de sebum de la nivelul feței”, a explicat dr. Elena Popa, medic specialist dermato-venerologie și estetică medicală, la Antena 1.
De asemenea, mai precizează medicul, predispoziția tenului de a dezvolta acneea este dată și de factorul genetic, nu doar de alimentație.
Mai mult decât atât, dermatologul afirmă că ”nu sunt de acord că o să ne vindecăm de o acnee moderat severă doar prin alimentație, deci ne trebuie un tratament local sau oral, și în același timp, pot să îți dau cel mai bun tratament de pe planetă, dacă nu mă ajuți puțin cu stilul de viață, ca în orice boală, normal că tratamentul acela nu va funcționa 100% cum ar putea să funcționeze, iar asta face diferența”.
Întrebată care este cu exactitate legătura dintre a mânca ciocolată, a bea lapte de vacă, a consuma produse ultraprocesate sau a fi adeptul dietei occidentale, bogată în grăsimi și zahăr, dr. Elena Popa afirmă că toate acestea au legătură cu statusul hormonal.
”Avem un hormon IGF 1, care se găsește și în laptele de vacă și este stimulat și de zahăr, de indicele glicemic crescut sau de dieta vestică. Acesta suplimentează hipersecreția de sebum și hiperkeratinizarea folicului pilo-sebaceu. Astfel avem și blocarea porilor, dar și un ten mult mai gras”, a mai spus medicul.
Vezi și: Dieta occidentală, efecte nocive asupra imunității. Medic: Microbiota nu iubește zahărul
Acneea vulgară, manifestare și tratament
În acest sens, pe lângă alimentație, persoanele cu acnee au nevoie de o îngrijire a tenului ceva mai deosebită. Acneea vulgară se manifestă în general prin două tipuri de leziuni:
- acneea comedoniană este cea mai facilă formă. Se mai numeşte acneea punctată (acele puncte negre) şi apare pe fondul seboreei.
- acneea papulo-pustuloasă este o formă mai avansată decât precedenta, în care predomină papulele rezultate din inflamaţia microbiană a foliculului sebaceu. Acest tip de acnee apare pe zona feței, a decolteului și a spatelui.
”Este foarte important, în momentul în care avem acnee și aceasta ne deranjează să ne adresăm medicului dermatolog pentru că poate fi controlată și vindecată și în felul acesta limităm și formarea semnelor sau cicatricilor post-acnee care din păcate sunt permanente”, a declarat dr. Teodora Predescu, medic specialist dermatologie, la Antena 1.
Potrivit medicului, pacientul cu acnee are nevoie de construcția unei rutine de îngrijire a feței, care trebuie să fie simplă, minimalistă și pe care să încerce să o respecte, pe cât posibil, pe termen lung, pentru că în felul acesta poate controla formele ușoare de acnee, poate completa cu succes tratamentele dermatologice, fie locale, fie sistemice.
Ce nu trebuie să aplici pe tenul acneic. Marinescu: Sunt timpi pentru fiecare
În cazul tenurilor cu acnee, dermatită sau rozacee, îngrijirea este mai diferită decât în alte situații. ”Acolo îngrijirea ar trebui să fie foarte țintită. Sunt două căi pe care trebuie să o luăm.
Din punctul meu de vedere, prima cale este să consultăm un medic dermatolog, specialist pe problemele noastre. Și după ce am avut tratamentul medicamentos, pe care acesta îl prescrie, mentenanța este minunat să fie făcută cu produse cosmetice dedicate tipului de ten, dar cu siguranță, dacă avem un ten cu acnee, un ten cu probleme este foarte important să nu folosim produse anti-rid, de exemplu, pentru că ele or să-mi stimuleze anumite lucruri și nu asta vrem.
Cred că înainte de orice trebuie să ne rezolvăm problemele feței și după aia să ne îngrijim de partea de frumusețe”, a declarat Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermato-cosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie în emisiunea Pastila de Frumusețe de la DC Medical, Spectacola și DC News.
”De exemplu, doamnele care aleg varianta cosmetică și care apelează la Plush, când au imperfecțiuni, întotdeauna îmi spun Abia aștept să folosesc și crema anti-rid. Sunt timpi pentru fiecare. Îngrijirea pentru anumită problemă, în funcție de modul în care dorești să îngrijești, medical sau cosmetic, atunci îngrijirea trebuie făcută foarte blând și foarte țintit. Eu am avut acnee până la 32 de ani, de la 16 ani. (...) Acneea crează frustrări, depresie”, a mai spus Ioana Marinescu. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Ciclul menstrual și schimbarea la față. Dermatolog: Mici trucuri pentru a ne adapta rutina
-
Operațiile de cancer, impact asupra imunității12.10.2025, 16:36
-
-
Alexandru Rogobete, anunț important despre analizele medicale12.10.2025, 14:01
-
Otrava pe care o conțin rujurile. Ce trebuie să știi12.10.2025, 12:29
-
8 dintre cele mai frecvente locuri în care apare psoriazis
Acestea sunt 8 dintre cele mai frecvente locuri pentru plăcile de psoriazis.
"Nu ieșiți la soare între orele 11 - 16, radiațiile sunt mult mai agresive". Dr. Olga Simionescu: Arsura stă la baza tuturor relelor
Ai aceste semne pe piele? Sunt semnul că ai o formă agresivă de cancer
Semnul că ai o formă agresivă de cancer. Ai aceste semne pe piele?
Urticaria, factor de risc pentru cancer. Legătura îngrijorătoare, dezvăluită de cercetători
Această afecțiune extrem de banală poate reprezenta un risc crescut pentru cancer.
Un simplu detaliu vestimentar îți poate tripla riscul de cancer
O banală alegere vestimentară poate duce la cancer. Medicii au lansat un avertisment îngrijorător.
Unghiile, indicator al îmbătrânirii. Un expert de la Harvard explică semnele subtile ale procesului de îmbătrânire
Semnul de pe degete care îți arată cât mai ai de trăit. La ce să fii atent. Vezi cum ți se scurtează viața.
Ce să nu faci înainte de a merge la piscină sau la mare. Avertismentul unui medic dermatolog
Ce să nu faci înainte de a merge la piscină sau la mare. Avertismentul unui medic dermatolog.
Acneea la femeile adulte: de ce apare și cum poate fi prevenită?
Semnele cancerului pe care NU trebuie să le ignori niciodată. Sunt vizibile cu ochiul liber
Semnele cancerului pe care NU trebuie să le ignori niciodată. Sunt vizibile cu ochiul liber.
Peste 25% dintre pacienţii cu melanom sunt diagnosticaţi în stadii avansate de boală. O simplă arsură solară din copilărie îți dublează riscul de cancer
Societatea Română de Dermatologie marchează Ziua Mondială a Dermatitei Atopice 2025 cu un apel național la conștientizare și acțiune
Buze albe? Ce este acea peliculă albicioasă și când trebuie să mergi la medic
Ce spune forma unghiilor despre sănătatea ta! Semnele care îți dau alarma
Unghiile pot oferi indicii esențiale despre sănătate. Dacă observi aceste modificri neobișnuite, nu le ignora!
Cremele de protecție solară făcute în casă: un fals sentiment de siguranță. Motivul pentru care nu oferă protecția necesară
Dermatita atopică NU e o formă de alergie. Dr. Alin Nicolescu: Provoacă astm sau rinită
Trucul dermatologilor pentru a scăpa de călcâiele crăpate și uscate. Dr. Georgiana Gheba: Peste noapte
Medicii dermatologi ne explică cum să scăpăm de călcâiele crăpate în numai câteva zile.
De ce se exfoliază pielea după ce ne bronzăm. Efectul pe termen lung
ASTA se întâmplă cu pielea când te bronzezi. De ce se duce pielea chiar dacă nu ai arsură solară și ai folosit SPF.
De ce apar cearcănele sub ochi și ce poți face să scapi de ele. Remedii și tratamente care îți revitalizează tenul din zona ochilor
Cearcănele sunt o problemă frecvent întâlnită, dar există multiple soluții pentru a reduce sau a ascunde acest aspect inestetic.
Terapia fotodinamică: tratament pentru problemele dermatologice. Cum funcționează în combaterea celulelor canceroase
Vitamina care regenerează pielea și te face să arăți cu 10 ani mai tânără
Această vitamină regenerează pielea și te face să arăți cu 10 ani mai tânără!
Deshidratarea și forțele de compresie, asociate cu formarea ridurilor
Acestea sunt cele două cauze care duc la apariția ridurilor. Contrar așteptărilor, nicio cauză nu este legată de bătrânețe.
FDA a aprobat Lebrikizumab pentru dermatita atopică
Acest tratament pentru piele are efecte majore.
Riscurile medicale la care sunt expuse persoanele cu părul brunet. Legătura dintre culoarea naturală a părului și sănătatea pielii sau dependențele
Părul brunet ascunde câteva secrete surprinzătoare, de la legătura cu sănătatea pielii până la predispoziția către anumite dependențe.