Incendiu ATI Neamț. Parchetul General: a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul; au început audierile

Parchetul General precizează că s-a stabilit locul din care s-a declanșat incendiul în secția ATI Piatra Neamț și că au început audierile.
Reprezentanții Parchetului General anunță primele concluzii ale anchetei: s-a stabilit locul din care a izbucnit focul, vor fi ridicate aparate medicale pentru expertiză, au început audierile și s-au dat ordonanțe pentru efectuare de necropsii.
Informarea acestora, potrivit comunicatului de pe site:
”Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice câteva precizări privind avansarea cercetărilor care au loc la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, în măsura în care acestea nu pot afecta desfăşurarea în continuare a cercetărilor:
1. Au fost dispuse ordonanţele de efectuare a necropsiei victimelor. Au fost finalizate patru dintre necropsiile dispuse. Procedura medico-legală corespunde patologiei pentru care au fost tratate victimele - cazuri tip Covid;
2. În salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi vor fi ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării. Cercetarea locului faptei va continua în cursul zilei de 16 noiembrie;
3. Au fost predate înscrisuri de către reprezentanţii Spitalului, urmând să se analizeze dacă acestea răspund problemelor din anchetă şi în ce măsură este necesar să fie ridicate și alte înscrisuri;
4. Au fost stabilite persoanele care vor fi audiate şi au început audierile.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-