Cancerul pancreatic: terapie promițătoare descoperită de cercetători
Celulele canceroase din pancreas s-au autodistrus, după ce oamenii de știință israelieni au folosit o anume moleculă, într-un studiu pe șoareci.
Cercetătorii israelieni spun că au folosit o moleculă pentru a induce autodistrugerea celulelor canceroase pancreatice la șoareci. Tratamentul a redus numărul de celule canceroase cu până la 90 la sută pe lună după administrarea lor, potrivit studiului lor.
Cercetarea deține „un potențial mare pentru dezvoltarea unei noi terapii eficiente pentru tratarea acestui cancer agresiv la om”, au spus reprzentanții Universității Tel Aviv.
Lucrarea a fost publicată în numărul din octombrie al revistei Oncotarget, o revistă biomedicală care acoperă cercetarea oncologică.
Prof. Malka Cohen-Armon și echipa sa din Sackler Facultatea de Medicină a Universității Tel Aviv au condus cercetarea în colaborare cu echipa Dr. Talia Golan la Centrul de Cercetare a Cancerului de la Sheba Medical Center din Ramat Gan.
Forma de cancer cea mai agresivă
Cancerul pancreatic este în prezent rezistent la toate tratamentele, iar pacienții au șanse slabe de a supraviețui timp de cinci ani după ce au fost diagnosticați.
Cercetătorii au inserat xenografe - în acest caz, celule canceroase pancreatice umane - în șoarecii al căror sistem imunitar a fost suprimat, astfel încât nu ar respinge celulele străine și au văzut că celulele se înmulțesc sub piele.
Au injectat apoi o moleculă numită PJ34 - dezvoltată inițial pentru a trata victimele unui accident vascular cerebral - în fluxul sanguin al șoarecilor, pentru a vedea dacă ar afecta tumora. Este prima dată când această moleculă a fost folosită pentru tratarea cancerului, a spus Cohen-Armon într-un interviu telefonic.
După ce șoarecii au fost injectați cu PJ34 zilnic timp de 14 zile, cercetătorii au descoperit o „reducere substanțială” de 80% până la 90% din celulele canceroase, când a făcut analizele la 30 de zile după încheierea tratamentului, se arată în studiu.
"Această moleculă provoacă o anomalie în timpul duplicării celulelor canceroase umane, provocând moartea rapidă a celulelor", a declarat Cohen-Armon de la Universitatea Tel Aviv. Astfel, multiplicarea celulelor în sine a dus la moartea celulelor în celulele canceroase tratate.
Mai mult, molecula PJ34 a afectat „exclusiv” celulele canceroase umane, dar le-a lăsat neafectate pe cele benigne. „Nu au fost observate efecte adverse și nu au existat modificări în creșterea în greutate a șoarecilor, nici în comportamentul lor”, a spus Cohen-Armon.
Molecula a „acționat eficient”
În studii paralele, echipa de cercetare a descoperit că molecula „acționează eficient” atunci când au testat-o pe alte tipuri de culturi mortale de celule canceroase în laborator, incluzând forme agresive de cancer la sân, plămâni, creier și ovar, toate rezistente la terapii actuale, a spus ea.
Cohen-Armon a adăugat că echipa speră să înceapă testarea efectului moleculei asupra animalelor mai mari și, eventual, asupra oamenilor, care ar putea dura aproximativ doi ani, în funcție de finanțare.
Sursa, aici.
-
-
Tripla amenințare care duce la demență27.05.2026, 19:51
-
-
Băutura care duce la șapte tipuri de cancer27.05.2026, 17:09
-
EXCLUSIV Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
Ce își doresc cu adevărat pacienții cu cancer
Testul de sânge care vede cancerul înainte de simptome
Gordon Ramsay, operat de cancer de piele. Mesajul pentru fani: Nu uitaţi să vă daţi cu cremă de protecţie solară
Analiza de sânge poate detecta cancerul colorectal. Are o precizie de 95%
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
"Nu există cancere, ci există pacienți cu cancer". Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Debusolarea pacientului este majoră
Creștere dramatică a deceselor cauzate de cancer la nivel mondial
Decesele cauzate de cancer se vor dubla până în 2050, avertizează experții
EXCLUSIV Prevenția cancerului de col, sub semnul întrebării. Conf. univ. dr. Michael Schenker: A fost un adevărat șoc
Trucul secret prin care cel mai agresiv cancer de piele păcălește sistemul imunitar
Chimioterapia: Efecte asupra corpului, efecte secundare și recuperare după tratament
Cancerul care afectează 9 din 10 pacienți. Tot mai multe femei tinere primesc diagnosticul devastator
Băuturile care duc la răspândirea necontrolată a cancerului. Medicii, semnal de alarmă
EXCLUSIV Dr. Matei Bâră (SANADOR), despre radioterapia țintită care protejează inima și plămânii
Băutura populară care provoacă cancer după un singur pahar
EXCLUSIV SGRT, tehnologia care face radioterapia mai sigură. Dr. Matei Bâră (SANADOR), explicații
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
Cum învață tumorile să supraviețuiască tratamentului
Trei tipuri de cancer cu mortalitate în creștere. Medicii lansează un avertisment
Cancerul care te ucide în tăcere: Simptome banale, verdict fatal
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
