Limfomul non-Hodgkin, cauze, manifestare și tratament. Mai multe boli, printre care și Lyme se pot afla în spatele limfomului

Limfomul este o formă de cancer a sistemului limfatic. Acesta din urmă este o rețea de ganglioni (noduli de țesut) conectați prin vase și care are rol în sistemul imunitar.

Atunci când sistemul limfatic luptă împotriva unei infecții active, se poate observa că unii dintre ganglionii limfatici din zona infecției devin umflați și sensibili. Aceasta este reacția normală a organismului la o infecție.

Limfomul non-Hodgkin se formează în țesutul limfatic, dar se poate localiza în diferite părți ale cprpului, existând patru stadii de manifestare a bolii.

Limfomul non-Hodgkin - care sunt cauzele

Deși nu sunt cunoscute cu exactitate cauzele apariției limfomului non-Hodgkin, există mai multe afecțiuni medicale care sunt asociate cu un risc crescut de apariție a acestuia:

- deficiențe imune moștenite;

- sindroame genetice: sindromul Down, sindromul Klinefelter (o afecțiune genetică la bărbați cauzată de un cromozom X suplimentar);

- tulburări imunitare și tratamentele acestora: Sindromul Sjögren, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic;

Vezi și: Ce este lupusul și cum se manifestă. Femeile sunt mai predispuse în fața bolii

- boala celiacă, o boală care implică procesarea anumitor componente ale glutenului;

- boala inflamatorie intestinală, în special boala Crohn și tratamentul acesteia;

- psoriazisul;

- antecedente familiale de limfom;

- bacterii: Helicobacter pylori (asociat cu gastrita și ulcerul gastric), Borrelia burgdorferi (asociat cu boala Lyme), Campylobacter jejuni, Chlamydia psittaci;

- virusuri: HIV, HTLV-1, SV-40, HHV-8, virusul Epstein Barr, virusul hepatitei;

- translocații cromozomiale nealeatorii și rearanjamente moleculare, notează WebMD.

Limfomul non-Hodgkin - factori de risc

Există mai mulți factori de risc pentru apariția acestei boli, printre care:

-expunerea regulată la anumite substanțe chimice, inclusiv la insecticide și erbicide, precum și la o serie de substanțe chimice utilizate în industrii precum agricultura, sudarea și industria lemnului;

- expunerea la accidente nucleare, teste nucleare sau scurgeri de radiații subterane;

Vezi și: Un atac nuclear la Zaporojie, de 10 ori mai MARE decât Cernobîl. Cum arată HARTA unui dezastru nuclear și ce s-ar întâmpla cu România

- tratamentul cu medicamente imunosupresoare, pentru prevenirea respingerii transplantului de organe sau pentru tratamentul tulburărilor inflamatorii și autoimune;

- agenți ai factorului de necroză tumorală utilizați pentru tratarea artritei psoriazice și reumatoide și a bolilor inflamatorii intestinale;

- expunerea anterioară la chimioterapie și/sau radiații utilizate pentru tratarea unui diagnostic anterior de cancer;

- tratament cu un medicament numit Dilantin (fenitoină), utilizat în mod obișnuit pentru tratarea tulburărilor convulsive;

- utilizarea vopselelor de păr, în special a culorilor închise și permanente;

- niveluri ridicate de nitrați găsiți în apa de băut;

- diete bogate în grăsimi și produse din carne;

- expunerea la lumina ultravioletă;

- consumul de alcool.

Limfomul non-Hodgkin - simptome

Afecțiunea are un parcurs lent, fapt care o face destul de dificil de identificat, de altfel, unele persoane pot să fie asimptomatice sau să aibă un număr redus de simptome, iar diagnosticul fiind pus după ce au fost realizate analize pentru o altă afecțiune.

Însă în unele cazuri limfomul non-Hodgkin poate avea o dezvoltare rapidă, cu manifestarea unor anumite simptome, cum ar fi prezența unuia sau mai multor nodul în gât sau mai sus de oasele gâtului, în zona axilelor sau în cea inghinală.

Alte simptome ce pot apărea sunt:

- stări de oboseală cronică;

- prezența febrei;

- transpirații în exces, mai ales în timpul nopții;

- pierderea inexplicabilă în greutate;

- infecții care apar frecvent sau care se vindecă greu;

- dureri sau inflamații la nivel abdominal;

- dureri de tip precordial, prezența tusea sau dificultăți respiratorii.

Cum se diagnostichează limfomul non-Hodgkin și stadiile sale

Diagnosticul acestei afecțiuni se pune de către medicul oncolog după realizarea examenului fizic și anamneza pacientului, iar o atenție deosebită este acordată ganglionilor limfatici, ficatului și splinei.

De asemenea, medicul pate solicita o serie de investigații, precum:

- biopsia, care se realizează la nivelul ganglionilor sau organului suspectat, aceasta fiind de altfel singura modalitate prin care se poate spune dacă există sau nu această afecțiune;

- anumite analize de laborator;

- investigații imagistice, precum CT pentru gât, torace, abdomen și pelvis; radiografii la nivelul intestinului digestiv superior și intestinului subțire; RMN pentru limfom spinal sau epidural; ecografie testiculară.

- endoscopie digestivă.

În cazul limfomului non-Hodgkin există patru stadii de gravitate. Cel de tip I și cel de tip II sunt considerate forme incipiente, în vreme ce tipul III și cel IV au caracter avansat, potrivit Mayo Clinic.

Tratamentul limfomului non-Hodgkin

 Tratamentele se bazează pe tipul de limfom non-Hodgkin diagnosticat, pe stadiul acestuia, dar și pe simptomele sale, dacă există. Scopul tratamentului este de a elimina limfomul, cu un impact cât mai mic asupra celulelor din jur. 

Cele mai frecvente tratamente pentru limfomul non-Hodgkin includ:

- chimioterapia;

- radiații;

- imunoterapie, inclusiv anticorpi monoclonali;

- inhibitori de tirozin kinază;

- transplant de celule stem;

- chirurgie, în cazuri rare.

Rata globală de supraviețuire pentru persoanele cu limfom non-Hodgkin la 5 ani este de 69%. Pentru bărbați, rata de supraviețuire la 5 ani este de 69%, iar pentru femei, este de 72%, potrivit cancer360. Însă este important de reținut că aceasta poate varia în funcție de stadiul bolii, deaorece fiecare pacient răsunediferit la boala în sine și la tratament.

Vezi și: Riscul de infarct crește dimineața. Medic: Când vă treziţi, oferiţi-vă puţin timp, în care să vă întindeţi