O genă poate face imunoterapia pentru cancer mai puternică. Atacă direct celulele canceroase
Cercetătorii din Australia au descoperit un mecanism genetic care asigură o imunoterapie mai puternică împotriva cancerului.
Cercetătorii din Australia au descoperit un mecanism revoluţionar care explică motivul pentru care pacienţii diagnosticaţi cu cancer răspund în moduri diferite la imunoterapie, deschizând astfel calea pentru tratamente mai personalizate, informează luni agenţia de presă Xinhua, potrivit Agerpres.
Oamenii de ştiinţă de la Institutul Garvan pentru Cercetări Medicale din Sydney şi de la Universitatea New South Wales (UNSW) din acelaşi oraş australian au descoperit că versiunile mai puţin active ale genei NOD2, în combinaţie cu radioterapia sau imunoterapia, pot contribui la creşterea capacităţii sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase.
Un comunicat de presă publicat luni de UNSW precizează că aceste descoperiri, publicate într-un studiu apărut în revista Proceedings of the National Academy of Sciences din Statele Unite, ar putea deschide calea pentru tratamente de imunoterapie mai personalizate şi mai eficiente împotriva mai multor tipuri de cancer.
Cercetarea s-a axat pe 742 de australieni diagnosticaţi cu cancer pulmonar avansat, care au urmat imunoterapia anti-PD1, unul dintre cele mai utilizate tratamente împotriva cancerului cu inhibitori ai punctelor de control.
Dintre aceştia, 40 au prezentat răspunsuri excepţionale la imunoterapie, cu o supravieţuire mai lungă şi reacţii imune tumorale puternice, fiind totodată de două ori mai susceptibili de a avea versiuni mai puţin active ale genei NOD2 şi reacţii autoimune în urma terapiei, au declarat cercetătorii.
"Acest lucru sugerează că blocarea a două mecanisme diferite, unul guvernat de PD1 şi celălalt de NOD2, se combină pentru a supraîncărca sistemul imunitar împotriva celulelor canceroase", a declarat unul dintre coordonatorii studiului, profesorul Chris Goodnow de la Institutul Garvan şi UNSW.
Efectul de stimulare a sistemului imunitar bazat pe versiunea mai puţin activă a genei NOD2 s-a extins dincolo de cancerul pulmonar, întrucât 160 de pacienţi cu diverse tipuri de cancer au prezentat răspunsuri mai bune la terapia anti-PD1, iar rolul său a fost confirmat în modele de terapie a cancerului colorectal, potrivit noului studiu.
"Aceste descoperiri sunt importante pentru că ne ajută să înţelegem rolul pacientului, precum şi al cancerului în răspunsul la terapia imunitară", a declarat celălalt coordonator al studiului, Megan Barnet, cercetătoare la Institutul Garvan şi profesoară la UNSW.
Chris Goodnow a declarat că obiectivul este de a prezice mai bine răspunsurile la tratament pentru o îngrijire mai personalizată împotriva cancerului şi rezultate îmbunătăţite pentru pacienţi.
-
Ce au cu adevărat în comun cuplurile căsătorite, potrivit unui studiu18.06.2026, 23:38
-
-
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi18.06.2026, 22:04
-
Ce ascunde un LDL-colesterol normal și cum poți face infarct sau AVC18.06.2026, 20:57
-
Peste 60% dintre oameni au leziuni pre-canceroase în pancreas18.06.2026, 19:58
"Nu există cancere, ci există pacienți cu cancer". Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Debusolarea pacientului este majoră
EXCLUSIV Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
Cancerul îți topește vasele de sânge ale mușchilor. Ce s-a descoperit
RMN-ul dezvăluie ce se întâmplă după tratamentul împotriva cancerului
Tratamentul oncologic, impact devastator. RMN-ul arată un adevăr șocant în cazul pacienților oncologici.
Cancerul care afectează 9 din 10 pacienți. Tot mai multe femei tinere primesc diagnosticul devastator
EXCLUSIV Dr. Matei Bâră (SANADOR), despre radioterapia țintită care protejează inima și plămânii
Chimioterapia: de ce apar efectele secundare
Gordon Ramsay, operat de cancer de piele. Mesajul pentru fani: Nu uitaţi să vă daţi cu cremă de protecţie solară
Proteina care hrănește tumorile și le face să se dezvolte
Cancerul care se răspândește în tăcere înainte ca medicii să-l detecteze
Cancerul tăcut care scapă la investigația medicală. Apare în altă zonă
Crezi că ești sănătos. Analizele ies bine, simptomele lipsesc. Dar cancerul este deja acolo, iar urmările sunt fatale.
Bacteriile din tumori pot prezice supraviețuirea pacienților
Greșeala banală care favorizează apariția a cinci tipuri de cancer. Ce efect are circumferința taliei
Dr. Monica Pop, mesaj puternic despre cancer: Boală grea! Nu m-am vindecat
CMSR lansează platforma OralOncoCheck, prima inițiativă națională dedicată depistării precoce a cancerului oral
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
O genă poate face imunoterapia pentru cancer mai puternică. Atacă direct celulele canceroase
Exercițiile fizice, „medicamentul” neașteptat împotriva cancerului
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
