RMN-ul dezvăluie ce se întâmplă după tratamentul împotriva cancerului

Un nou studiu britanic publicat în The Lancet Rheumatology scoate la lumină posibilele efecte adverse articulare ale terapiilor moderne împotriva cancerului. Cercetătorii au utilizat imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) pentru a evalua leziunile articulare la pacienți care au primit inhibitori ai punctelor de control imun (ICI), demonstrând că aceștia pot dezvolta inflamații similare cu cele observate în artrita clinică.

RMN complet

Studiul a inclus 60 de pacienți britanici (vârsta medie 65 de ani), toți dezvoltând simptome musculoscheletale în timpul sau în termen de șase luni de la tratamentul cu ICI. Un grup de control format din 20 de persoane sănătoase a fost folosit pentru comparație.

Toți participanții au fost supuși unui RMN complet cu substanță de contrast pe bază de gadoliniu, pentru a identifica posibile leziuni la nivelul articulațiilor, tendoanelor, burselor și coloanei vertebrale. Evaluarea imaginilor a fost realizată de doi specialiști independenți, fără a cunoaște statusul clinic al pacienților, potrivit Medscape.

Inflamația, vizibilă

Analiza imaginilor a arătat că atât pacienții cu artralgie (durere articulară fără semne clinice clare de inflamație), cât și cei cu artrită inflamatorie prezentau scoruri semnificativ mai mari de sinovită, eroziuni articulare, entezită și tenosinovită comparativ cu grupul de control.

Mai mult, nu s-au observat diferențe semnificative între cele două grupuri de pacienți în ceea ce privește severitatea inflamației. Acest lucru sugerează că artalgia simplă, apărută după tratamentul oncologic cu ICI, ar putea reflecta un proces inflamator sistemic insuficient recunoscut în prezent.

Patru tipare inflamatorii identificate de RMN

Cercetătorii au observat modele distincte de inflamație:

- Artrită periferică inflamatorie (37%)

- Model asemănător polimialgiei reumatice (12%)

- Spondiloartrită (1 pacient)

- Inflamație nespecifică (20%)

În mod remarcabil, articulațiile acromioclaviculare (77%), glenohumerale (75%), încheieturile mâinilor (73%) și articulațiile metacarpofalangiene (59%) au fost cel mai frecvent afectate de sinovită.

Consecințe terapeutice

Pacienții care au prezentat modelul de artrită periferică au avut nevoie cel mai frecvent de tratament cu medicamente antireumatice modificatoare de boală (DMARD), alături de o utilizare mai intensă și prelungită a glucocorticoizilor.

Autorii studiului atrag atenția asupra unei posibile subestimări a toxicității musculoscheletale induse de inhibitorii punctelor de control imun și subliniază nevoia de colaborare strânsă între oncologi și reumatologi.

"Rezultatele sugerează că povara reală a toxicității musculoscheletale asociate cu ICI este subestimată. Evaluarea reumatologică ar trebui luată în calcul inclusiv pentru pacienții care prezintă doar artalgie după terapia oncologică", afirmă echipa condusă de Dr. Kate Harnden de la Leeds Institute of Rheumatic and Musculoskeletal Medicine.

Limitări și perspective

Deși studiul aduce date valoroase, autorii recunosc unele limite:

- RMN-ul nu a inclus imagini ale picioarelor și gleznelor, din motive logistice.

- Perioada de urmărire de șase luni nu permite concluzii privind evoluția pe termen lung.

- Unele modele inflamatorii rămân nespecificate.

- Câțiva participanți aveau boli autoimune preexistente, ceea ce poate influența interpretarea datelor.

Acest studiu aduce o contribuție importantă în înțelegerea efectelor secundare sistemice ale terapiilor oncologice moderne. Inflamațiile articulare, chiar și în lipsa semnelor clinice evidente, pot fi detectate prin RMN și necesită atenție medicală specializată. Colaborarea interdisciplinară devine astfel esențială în îngrijirea integrată a pacientului oncologic.