Prof.dr. Sarafoleanu: 10-12% dintre copii suferă de hipoacuzie. Tratamente
Prof.dr. Codruț Sarafoleanu a explicat la Academia de Sănătate ce se întâmplă cu singurul program național din sfera ORL, finanțat de Ministerul Sănătății: implanturile...
Șeful clinicii ORL de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din București, Prof.dr. Codruț Sarafoleanu, care este și șeful Disciplinei ORL II la Facultatea de Medicină Dentară de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila din Capitală. El a fost invitat luni la emisiunea Academia de Sănătate, transmisă EXCLUSIV de DC MEDICAL, unde a explicat de ce sunt atât de necesare implanturile auditive pentru copii, singurul program național din specialitatea ORL care este finanțat de Ministerul Sănătății.
De asemenea, el a mai vorbit despre progresele făcute în acest domeniu al medicinei, dar și despre numărul tot mai mare de copii care suferă de hipoacuzie.
„Domeniul implantelor auditive este un subiect foarte important pentru că procentul de copii cu hipoacuzii neurosenzoriale grave este foarte mare, undeva între 10 și 12%. Asta arată de la bun început că avem un impact social, economic foarte mare”, a spus el.
Implant auditiv, în cinci centre din România
Specialistul consideră că s-au făcut deja progrese în domeniu. „Sunt deja cinci centre în România, la București, Iași, Timișoara, Cluj Napoca, care fac deja implant cohlear foarte bine. Este singurul program național finanțat de Ministerul Sănătății pe specialitatea ORL. Mă bucur că, în calitate de președinte al Comisiei ORL, am reușit să aducem o bucurie acestor oameni, și anume faptul că putem schimba procesoarele la cinci ani și nu la 10 ani. Este un mare succes, pentru că, până la urmă, sunt niște procesoare care au, și ele, o durată de uzură și de viață”, a mai arătat el.
„Sperăm să reușim să convingem și în ideea implantării bilaterale, pentru că, până la urmă, auzul este stereo, deci la pacienții care sunt cofotici, adică nu au auz la nici o ureche, e bine ca și la protezarea auditivă să aibă implant bilateral”, a mai subliniat medicul.
Potrivit cifrelor, înte 100 și 150 de copii sunt supuși unei operații de implantare auditivă anual, în România.
Care sunt costurile actuale ale acestui procedeu și ce asistență specială necesită tinerii hipoacuzici, aflați în video:
-
-
Cancer terminal: ce se întâmplă când boala nu mai poate fi vindecată04.10.2026, 19:40
-
-
-
Cum să ameliorezi congestia nazală. Remedii simple care îmbunătățesc respirația și când să mergi la doctor
EXCLUSIV Implanturile cohleare, șansă la o viață normală. Dr. Mircea Barbu: A fost o muncă colosală
Sângerările nazale pot indica boli de inimă. Semnele ascunse pe care nu trebuie să le ignori
EXCLUSIV Antibioticele, nerecomandate în răceli. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Obicei păgubos. Nu are nicio valoare
Această combinație de medicamente te scapă de simptomele enervante ale răcelii.
Când devine strănutul semnal de alarmă
Halitoza: ce îți poate spune respirația urât mirositoare despre sănătatea ta. Când este mai mult decât un inconvenient social
Scobitul în nas provoacă Alzheimer
De ce să nu îți mai bagi vată în urechi. Efectul pe care îl are
EXCLUSIV Când se prescriu antibioticele pentru infecțiile virale. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Individualizăm cazurile
Când se prescriu antibiotice și în cazul infecțiilor virale. Care sunt categoriile de pacienți cărora li se recomandă acest tratament.
Semnul banal care arată că ai putea avea insuficiență cardiacă. Este asociat cu îmbătrânirea
EXCLUSIV Investigația esențială pentru nou-născuți. Alice Popa: Lucrurile acestea nu sunt deloc ușoare
Această investigație este esențială în cazul nou-născuților. De acest lucru depinde dezvoltarea creierului lor.
EXCLUSIV Tratamentul pentru apneea în somn. Soluție pentru pacienții care vomită dacă li se atinge limba. Codruț Sarafoleanu: E un aparat cu o mască. Dilată căile respiratorii
Alimentul care te face să sughiți. De ce apare, de fapt, sughițul după ce mănânci
Ce se întâmplă când respiri pe gură. Cinci efecte negative
De ce răgușești deși nu ești răcit?
Ce se întâmplă cu adevărat când strănuți cu ochii deschiși
Respirația pe gură în timpul somnului: cauze și efecte asupra creierului
De ce îți curge nasul atunci când mănânci. Ce este rinita gustativă
Pericole care duc la deteriorarea auzului. Chiar și zgomotul produs de mixer poate cauza daune auditive pe termen lung
Care sunt câteva dintre pericolele care pot duce la deteriorarea auzului. Contrar aparențelor, cauzele ar putea fi mult mai comune.
Pierderea mirosului, semn al bolii Alzheimer. Indică degradarea creierului
Acest semn care apare în timp ce mănânci este un prim semnal al bolii Alzheimer și al declinului cognitiv.
