Vaccin gripal, peste 7.200 de doze ajunse în Bihor
A doua tranșă de vaccin antigripal, de 7.220 de doze, a ajuns în județul Bihor.
Vaccin antigripal, Bihor. Ministerul Sănătății a transmis miercuri, 16 octombrie, la DSP Bihor a doua tranșă de vaccin gripal, în cantitate de 7.220 doze. Dozele din această tranșă vor fi distribuite către unitățile medicale din județul Bihor (unități spitalicești, Serviciul Județean de Ambulanță, cabinetele medicilor de familie) în vederea vaccinării grupelor populaționale de risc.
Medicii de familie vor primi 10 doze de vaccin gripal per cabinet medical. Iar între 21 și 25 octombrie, între orele 8.00 și 14.00, aceștia sunt așteptați la sediul DSP Bihor mca să preia dozel de vaccin.
”DSP Bihor a informat medicii de familie, conform prospectului vaccinului, că acest vaccin nu poate fi administrat copiilor sub 3 ani.
Dozele primite gratuit de la Ministerul Sănătății sunt destinate grupelor populaționale considerate la risc și pentru care Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală”, se arată într-un comunicat al instituției.
Vaccin antigripal, Bihor. Grupele de populație de risc:
1. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 64 ani în evidentă cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm, sau cu virusul imunodeficienței umane.
2. Gravide.
3. Medici, cadre medii sanitare și personal auxiliar, atât din spitalele cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariații instituțiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații.
4. Persoanele, adulți sau copii, rezidente în instituții de ocrotire socială precum și persoanele care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc înalt.
5. Persoanele cu vârsta egală sau peste 65 ani.
Prima tranșă de vaccin gripal (720 doze) a ajuns, în județul Bihor, în cursul lunii septembrie 2019 și distribuită către Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea, dar nu a fost suficientă pentru imunizarea întregului personal. În cursul lunii noiembrie se estimează că se vor primi încă două tranșe de vaccin gripal.
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
Tratamentul pentru cancerul pulmonar, aprobat de FDA. Efect asupra bolii avansate
Tratamentul pentru cancerul pulmonar cu celule mici a fost aprobat de FDA. Are efecte în cazul bolii care a progresat după chimioterapie.
EXCLUSIV Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
Testele de respirație ar putea distinge nodulii pulmonari canceroși de cei benigni
Beneficiile drojdiei în tratamentele respiratorii pentru astm. Ce spun ultimele studii
Cercetătorii au descoperit că drojdia Saccharomyces cerevisiae UFMG A-905, utilizată în pâinea fermentată, poate reduce simptomele astmului.
EXCLUSIV Cine este la risc din cauza prafului saharian. Dr. Adrian Marinescu: E vorba de acutizarea unor afecțiuni
Un nou strat de praf saharian a acoperit o bună parte din țară. Acesta poate provoca neplăceri unor categorii de persoane.
Vremea caldă și uscată poate face tusea mai greu de oprit. Ce se întâmplă în căile respiratorii
Dieta care favorizează dezvoltarea cancerului pulmonar. Alimentează tumorile
EXCLUSIV Afecțiunile care duc la insuficiență respiratorie. Dr. Cristian Oancea: Mare atenție!
Care este diferența între insuficiența respiratorie acută și cea cronică și ce afecțiuni le pot declanșa.
EXCLUSIV Astm sever în România: nevoia de diagnostic precoce și terapii moderne
Semnul banal al cancerului pulmonar. Când trebuie să mergi la medic
EXCLUSIV Ce efecte are fumatul asupra sănătății plămânilor. Dr. Cristian Oancea: Dependența de nicotină trebuie privită ca dependența la drogurile grele. Nu există fumat sănătos!
Imunoterapia extinsă, tratament eficient în cazul cancerului pulmonar. Crește șansele de supraviețuire
Acest tratament crește șansele de supraviețuire ale pacienților oncologici. Anihilează tumorile.
EXCLUSIV Testele care arată cât de sănătoși sunt plămânii. Dr. Cristian Oancea: Ne indică gradul de afectare
Cum îți dai seama cât de sănătoși sunt plămânii tăi.
Vitamina A, un factor-cheie pentru sănătatea plămânilor la pacienții cu astm. Ce au descoperit cercetătorii
OMS aprobă pentru prima dată testul pentru tuberculoză
OMS anunţă prima precalificare a unui test pentru diagnosticarea tuberculozei.
Ziua Mondială a Plămânilor. Respect pentru Plămâni: diagnostic corect, tratamente eficiente, respirație fără compromis
EXCLUSIV Cancerul pulmonar, evoluție nefavorabilă. Dr. Beatrice Mahler: Semnele apar foarte târziu. Un pacient cu simptomatologie e deja într-o formă tardivă de boală
EXCLUSIV Poluarea aerului, efecte negative. Dr. Gilda Popescu: Cel mai afectat e aparatul respirator. Apar și alte boli
Care sunt efectele poluării aerului asupra aparatului respirator, dar și asupra întregului organism.
