EXCLUSIV Cum se desfășoară ședințele de radiochirurgie cerebrală. Detalii importante pentru pacienți
Dr Matei Bâră, medic specialist Radioterapie, a explicat, la Interviurile DC News și DC Medical, cum se desfășoară, pas cu pas, ședințele de radiochirurgie cerebrală și ce investigații presupun ele. ...
Dr Matei Bâră, medic specialist Radioterapie, șef al Departamentului de Radioterapie de la Centrul Oncologic Sanador spune că în primul rând trebuie localizată tumora foarte bine.
„Radiochirurgia cerebrală se desfășoară fix la fel ca și radioterapia convențională. Primul lucru este consultația. Pacientul vine la consultație, analizăm stadiul bolii, dacă vorbim de o tumoră malignă sau nu, vedem tipul histopatologic, localizarea, stadiul efectiv și, foarte important, statusul de performanță și comorbiditățile pacientului. Dacă toate acestea duc la o indicație de radioterapie, atunci putem să trecem la următorul pas. Următorul pas este discuția în comisia oncologic (respectiv tumor board, n.r.) și dacă toate lucrurile sunt în regulă putem face CT-ul de plan de tratament. Când vorbim de radiochirurgie, însă, imobilizarea este foarte importantă. Ceea ce facem la CT-ul de plan este să găsim o poziție anatomică exactă, care să fie reprodusă apoi la ședina sau ședințele de radiochirurgie”, arată medicul specialist de la Sanador.
Metoda terapeutică presupune un anumit număr de ședințe, iar pentru acuratețea procedurii localizarea tumorii trebuie să fie realizată la milimetru.
„Când vorbim de radiochirurgie, de obicei avem între una sau cinci ședințe. De aceea noi, la fiecare ședință, trebuie să avem exact aceeași poziție (a tumorii, n.r.), pentru că și la radioterapia convențională, dar în mod special la orice stereotaxie poziționarea este foarte importantă. Mai ales că la orice stereotaxie poziționarea este de sub un milimetru. Adică trebuie să avem o exactitate foarte mare. După ce se efectuează CT-ul, facem partea de tratament, partea de conturaj. Fiecare medic desenează volumele țintă și organele din jur, apoi se trimite planul la fizician, cel care efectuează dozimetria. Urmează aprobarea planului de tratament și anumite măsurători de făcut la aparat, pe partea de control al calității. Dacă toate aceste lucruri sunt bune, chemăm pacientul ca să-i facem tratamentul”, a detaliat Dr Matei Bâră.
Pentru ce tipuri de tumori sunt indicate radiochirurgia cerebrală și radioterapia stereotaxică corporeală, aflați în video:
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
-
Ai mătreață sau scalp uscat? Cum faci diferența09.10.2026, 13:55
Stereotaxia, terapia în metastazele cerebrale. Cristina Iftode: Are avantajul unui tratament foarte țintit și cu o evitare a organelor din jur
Modificările coloanei vertebrale, diagnostic. Diana Manolescu: Cresc în raport cu vârsta
Modificările coloanei vertebrale sunt mai des întâlnite la persoanele în vârstă. Provoacă dureri, dar și modificări ale posturii.
Pacienți nevoiți să aștepte 2 ani pentru un RMN. Află ce spital amână bolnavii
EXCLUSIV Ce este radioterapia și în ce afecțiuni se folosește. Dr Tudor Alin Țârlea: aparatele au devenit din ce în ce mai sofisticate
EXCLUSIV Dr Mugur Grasu: distrucția cu laser a tumorilor hepatice, la Academia de Sănătate
Osteodensitometria, standarul de aur pentru depistarea osteoporozei. Diana Manonescu: Durează câteva minute. Rezultate precise
Osteodensitometria este testul care îți arată dacă ai osteoporoză. Acesta durează doar câteva minute și are o precizie mare.
Leziuni de țesut moale, depistate prin elastografie sau ecografie?
Angiografia, procedura de vizualizare a venelor. Identifică zonele blocate din vasele de sânge și depistează anevrismele
Angiografia identifică venele blocate și depistarea unui anevrism.
EXCLUSIV Ce este brahiterapia și ce cancer tratează. Ce tehnică e indicată pentru cancerul de PIELE: Dr. Bâră: Pacientul nu este radioactiv
Tomografie la cap, protejarea ochilor nu se face corect
EXCLUSIV Ruptura de anevrism cerebral, vinovată de moarte subită la tineri. Dr Cristian Mihalea: E a doua cauză de deces. Cum se tratează
Intervenție complicată: procedură minim invazivă, la un pacient cu traumă oculară
EXCLUSIV Radioterapia stereotaxică corporeală, alternativă la chirurgie? Dr Matei Bâră, în ce cazuri se poate
Cancer de sân, țesut mamar vizualizat cu ajutorul unui sistem portabil de imagistică
Radioterapia, de două tipuri. Când îi este recomandată pacientului oncologic. Matei Bâră: Reduce durerea. Radioterapie paliativă la nivelul metastazelor
Dr Raluca Mititelu: Medicina Nucleară – ce este și în ce afecțiuni este utilă, la Interviurile DC Medical
EXCLUSIV Radioterapia stereotaxică, diferența față de cea clasică. Riscul de toxicitate. „Trebuie să fim foarte preciși”
Antoneta Ioniță: Mii de bolnavii de cancer din Brăila, Galați și Tulcea lăsați fără radioterapie
EXCLUSIV Tasarea coloanei vertebrale, cauze și riscuri. Bojincă: Avem o mulțime de paciente tinere
Tasarea sau tasările coloanei vertebrale sunt subdiagnosticate, iar acestea pot indica un risc de osteoporoză.
