Primul transplant de țesuturi musculare cardiace prin celule stem. Alternativă la transplantul de inimă
O echipă de cercetători japonezi a anunţat luni că a efectuat primul transplant din lume de ţesuturi musculare cardiace prin intermediul celulelor stem derivate artificial.
Transplant, celule stem, inimă. Oameni de știință din Japonia echipă de cercetători japonezi a anunţat luni, 27 ianuarie, că a efectuat primul transplant din lume de ţesuturi musculare cardiace prin intermediul celulelor stem derivate artificial, cunoscute sub numele de iPS. Profesorul Yoshiki Sawa de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Osaka a declarat că transplantul a fost efectuat luni într-un studiu clinic pentru studierea eficacităţii şi siguranţei tratamentului la un pacient diagnosticat cu insuficienţă cardiacă gravă.
Transplantul de celule iPS ar putea servi ca alternativă la transplantul de inimă, care a fost singura opţiune pentru tratarea insuficienţei cardiace. Tratamentul experimental va fi administrat unui număr de zece pacienţi diagnosticaţi cu cardiopatie ischemică, o afecţiune în cazul căreia muşchii inimii nu beneficiază de suficient sânge din cauza cheagurilor din artere. În studiile clinice, o porţiune alcătuită din ţesuturi musculare cardiace realizate din celule stem este transplantată în zonele afectate ale inimii, potrivit Agerpres.
Echipa utilizează celule iPS stocate la Universitatea din Kyoto pentru a reduce riscul ca transplantul să fie respins de sistemul imunitar. Echipa condusă de Sawa a intenţionat iniţial să efectueze transplantul până în martie 2019, însă planul a fost amânat după ce un cutremur major produs în regiunea Osaka, în iunie 2018, a avariat o instalaţie de cercetare de la Spitalul Universitar Osaka unde erau dezvoltate celule iPS.
O echipă de la Universitatea Keio din Tokyo intenţionează, de asemenea, să efectueze un transplant de ţesuturi musculare cardiace obţinute din iPS pentru a trata o boală de inimă numită cardiomiopatie dilatativă.
Organe de la donatori bulgari: 3 români salvați prin transplant de ficat și rinichi
Trei români au primit o a doua șansă ca urmare a unui acord de colaborare cu Bulgaria în domeniul transplantului.
Anca, poveste incredibilă după boala Wilson. A avut nevoie de retransplant: Am avut orele numărate! A apărut o complicație - tromboza de arteră hepatică
Povestea emoționantă a Ancăi, tânăra diagnosticată cu boala Wilson.
EXCLUSIV Transplant pulmonar, situație dramatică. Austria a închis ușa, ANT negociază cu o altă țară. Dr Radu Zamfir, dezvăluiri
O mamă a renunțat la transplantul de rinichi ca să-i ofere fiicei sale a doua șansă
Tratamentul cu celule CAR-T în bolile hematologice, cu prof.dr. Alina TĂNASE. ACADEMIA DE SĂNĂTATE
Institutul Clinic Fundeni, peste 2.000 de transplanturi medulare. Moment aniversar al performaței academice în hematologia românească
Institutul Clinic Fundeni bifează un moment aniversar în ceea ce privește performanța academică. Sunt peste 2000 de transplanturi medulare.
Primul transplant de ficat de porc la om, un pas spre viitorul xenotransplanturilor
EXCLUSIV Când și cum a fost făcut primul TRANSPLANT de UTER. Deja s-au născut copii din mame cu o astfel de intervenție
PREMIERĂ MONDIALĂ: primul transplant cu o inimă de porc modificată genetic într-un om adult cu boală cardiacă terminală. VIDEO
EXCLUSIV Inimile din România, exportate. Moldovan: Ne confruntăm cu o situația inversă în raport cu toată lumea. Sunt mai mulți donatori decât receptori. Este imposibil de explicat
Inimile donatorilor aflați în moarte cerebrală nu sunt transplantate în România. Acestea ajung în Europa, prin programul Eurotransplant.
EXCLUSIV Soluția pentru ca România să crească numărul de donatori de organe. Gabriel Oniscu: O viață poate salva 7 vieți. Anumite opțiuni, în România, nu sunt dezvoltate deloc
Cum se poate crește numărul de donatori de organe și care este problema României în ceea ce privește transplantul de organe.
EXCLUSIV Șansele ca România să aibă un centru de transplant hepatic. Irinel Popescu, despre hepatita "misterioasă": Speram să fie gata cât mai curând
EXCLUSIV Transplantul, criteriu de acreditare a spitalelor? Dr Cristian Lupașcu: nu se fac destule
Medicul Cristian Lupașcu consideră că s-ar putea face mult mai multe în spitalele județene legat de activitatea de transplant.
Primul transplant cu grefă pulmonară la un adolescent de 16 ani. Operație în premieră în România!
Transplant: trei români au primit a doua șansă la viață datorită unei familii din Bulgaria
Trei români au primit o a doua șansă la viață datorită unei familii din Bulgaria.
TRANSPLANT: Un băiețel de doar 2 ani din Iași, aflat în moarte clinică, salvează viețile altor patru copii
Hepatita misterioasă, legătura cu COVID-19. Meera Chand, mesaj pentru PĂRINȚI: Fiți atenți la semne. Unii copii au avut nevoie de transplant de FICAT
Ce spun experții despre hepatita misterioasă care stârnește îngrijorări la nivel mondial.
EXCLUSIV Transplantul viitorului. Ioan Lascăr: Reconstrucția la o imprimantă 3D este echivalentul organului original
Iași: Peste 300 de medici, online la Congresul Romtransplant
Congresul Romtransplant, care va dura trei zizle, se va desfasura în mediul on-line, pe platform ZOOM.
Târgu Mureș: Al treilea transplant de inimă din 2021. Viața unui bărbat de 39 de ani a fost salvată
Prof dr Horațiu Suciu a anunțat că la Târgu Mureș a fost efectuat astăzi al treilea transplant cardiac din 2021.
