EXCLUSIV Prof dr Adrian Covic, despre Transplantul renal în România, la Academia de Sănătate
Prof dr Adrian Covic, șeful Programului de Transplant Renal de la Iași, este invitatul de luni, 3 iunie, al Academiei de Sănătate, emisiune ce va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și...
Prof dr Adrian Covic este medic primar medicină internă, medic primar nefrologie, doctor în Științe Medicale, Șeful Clinicii de Nefrologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa" din Iași și șeful Secției de Boli Renale și Transplant Renal de la Institutul „C. I. Parhon" Iași.
„Domnul profesor este membru propus în noua componență a Consiliului Științific al Agenției Naționale de Transplant și este șeful Programului de Transplant Renal de la Iași", explică acad.prof.dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Ca director regional al Programului de Transplant Renal, profesorului dr. Adrian Civic îi revine coordonarea întregului program și, bineînțeles, el poartă și răspunderea rezultatelor acestuia.
„De aceea, responsabilitatea domniei sale nu este numai a nefrologului implicat în programul de transplant ci a rezultatelor globale ale acestui program", a explicat prezentatorul.
Cum se face alocarea rinichilor prevelați de la donatori
Vom afla de la invitatul profesorului Irinel Popescu cum funcționează Programul Național de Transplant Renal în România, cum este împărțit el regional, cum se face alocarea rinichilor și în funcție de ce criterii sunt aleși pacienții care îi vor primi, dar și cum ar trebui să funcționeze acest program național, dat fiind faptul că perioada de pionierat din transplantul românesc a fost depășită.
Emisiunea Academia de Sănătate de luni, 3 iunie, va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical. Ulterior, ea va putea fi urmărită și aici.
EXCLUSIV Totul despre hantavirus. Prof. dr. Simin Aysel Florescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Alergiile provocate de plante, tot mai recunoscute în România. Simptomele care trimit pacienții la medic
EXCLUSIV Prof. univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, la Academia de Sănătate
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
EXCLUSIV Miopia nu se operează! Monica Pop avertizează: Nu merită riscul, doar ca să scapi de ochelari
EXCLUSIV Chirurgia inimii în secolul XXI. Dr. Victor Costache: Chirurgul trebuie să stăpânească toate tehnicile
EXCLUSIV Alimentația modernă și microplasticele, factori declanșatori în bolile digestive. Dr. Răzvan Iacob: Unul din triggerii importanți
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
