EXCLUSIV ”Clienții fideli” de la Urgențe care consumă timpul și nervii medicilor
La Urgențele Spitalului Universitar București trec într-un an circa 130.000-140.000 de pacienți, cât populația unor orașe ca Buzău sau Baia Mare. Însă, o parte dintre aceștia se prezintă...
Clienții fideli, Urgențe. Medicul Silvia Nica, șefa Secției Primiri Urgențe a vorbit exclusiv la DC Medical și despre un obicei care există în fiecare spital din România: acei pacienți care vin la Urgențe cu ambulanța sau SMURD pentru motive care nu constituie o urgență. Unii sunt vocali, îi iau la rost pe medici. Doctorii de la Urgențele Spitalului Universitar (SUUB) din București aud zilnic expresia "noi vă plătim pe voi", afirmă șefa Secției Primiri Urgențe la SUUB.
"Din păcate, abuzurile de acest gen sunt destul de multe și ele se reflectă la pacienții gravi până la urmă", adaugă aceasta subliniind că acest tip de comportament din partea acelor pacienți vocali, care nu au o problemă urgentă, afectează personalul medical care nu are cum să fie "la fel de calm și cu mintea limpede în fața unui pacient care chiar are nevoie de îngrijiri" urgente.
"Ești om, nu ești perete. Și te afectează acestea mai ales că vin din partea unor oameni care chiar nu trebuiau să vină aici. Acești oameni folosesc, din păcate, mijloacele medicale pre-spitalicești", adaugă Silvia Nica.
Clienții fideli, Urgențe: exemple
Dintr-una dintre gărzile sale, doctorița povestește cazul unui tânăr de 21 de ani, adus la spital cu ambulanța, la miezul nopții, pentru dureri în zona gâtului și capului.
"Pe la miezul nopții a venit un echipaj SMURD cu paramedici care a adus un tânăr de 21 de ani. L-am întrebat ce s-a întâmplat, nefiind dat jos de pe targa SMURD-ului. "Mă doare în gât și mă doare capul", a zis el. Acest tânăr domn care a venit la miezul nopții, cu SMURD-ul la spital, avea amigdalele inflamate și, într-adevăr, pe o amigdală avea două mici depozite de puroi. Pentru asta a venit el, la 21 de ani, îmbrăcat în pantaloni scurți și în tricou cu SMURD-ul, ceea ce nu este normal", afirmă Silvia Nica.
Un alt exemplu dat este cel al unei femei în vârstă de vreo 50 de ani: "Am văzut-o foarte vioaie, într-o dimineață, sprintenă, adusă de un echipaj SMURD. "Ce-ați pățit, doamnă?", am întrebat-o. "Mă doare burta de 3 zile", a zis. "Dar de ce ați venit cu SMURD-ul?", am întrebat-o. "Aaa, păi, dacă mă luați așa", (n. r. a zis femeia). S-a luat și a plecat, dar a plecat aproape alergând. Echipajul de paramedici era foarte nedumerit, le era frică să nu pățească ei ceva. I-am asigurat că e pe răspunderea mea, iar ceea ce a zis și ceea ce a făcut doamna e pe răspunderea dumneaei”.
La Urgență, pacienții sunt investigați gratuit fie că așteaptă o oră, fie 3-4. "Nu poți să-ți permiți ca medic de urgență dacă tu consideri că pacientul ar avea nevoie de o analiză de sânge, o electrocardigramă să nu o faci", adaugă șefa Secției Primiri Urgențe de la SUUB.
O altă situație exemplificată e a unei doamne, care din 2003 și până acum, a venit la Urgență de 90 de ori. Vreo 70-80 de prezentări sunt în anii 2018 și 2019. "Avem mulți clienți fideli. Unul este o doamnă care are deja 90 de prezentări – din 2003. (...) Are o vârstă, o mai doare câte una, câte alta. Au fost zile în care a venit de 3 ori în aceeași zi. Vine cu ambulanța și pleacă tot cu ambulanța pentru că nu se poate deplasa singură. O singură dată a necesitat spitalizare. Și nu e singura", adaugă medicul Silvia Nica.
Clienții fideli, Urgențe: au învățat ce să spună la 112
Acești "clienți fideli" au învățat să spună la 112 că au anumite simptome, iar operatorii cred că ar fi ceva grav și trimit ambulanța.
"Astfel de oameni sună la 112 și vin cu ambulanțele la spital, ceea ce este anormal. (...) Merg la Triaj și acuză diverse simptome care au debutat azi sau acum câteva ore, brusc, când, de fapt, situația este așa de un an de zile. Aceștia sunt acei pacienți care nu ar trebui să ajungă la Unitatea de Primiri Urgențe, ci să apeleze la rețeaua primară de medicină, respectiv la medicii de familie sau să meargă la policlinica de care aparțin", consideră medicul Silvia Nica.
Clienții fideli, Urgențe: cei care vin la spital pe propriile picioare, deși sunt grav
"Se mai întâmplă să mai vină și pacienți cu infarct miocardic pe picioare fără să realizeze cât de periculos e. (...) E adevărat, există, rar, un segment foarte îngust al pacienților care nu doresc să apeleze la serviciile de ambulanță pentru că ei consideră că alții au nevoie, dar ei sunt, de fapt, foarte grav. Aceștia se străduiesc să ajungă la spital cum pot, dar fără ambulanță. (...) La Triaj, pacienții sunt preluați în funcție de gravitatea cazului", continuă șefa UPU de la SUUB.
Potrivit acesteia, în ultimii doi ani asistă la o creștere a procentului pacienților care vin la Urgențe și care au o reală nevoie de Urgență. "Dacă în urmă cu mai mulți ani spuneam că doar 35% sunt urgențe, acum procentul este mult mai mare. Peste jumătate", afirmă Silvia Nica.
Un medic de la Urgență, la SUUB, vede zilnic, în zilele obișnuite, circa 10-12 pacienți, iar într-o gardă – 30-50, câți vin.
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
-
Ai mătreață sau scalp uscat? Cum faci diferența09.10.2026, 13:55
-
Ai mâinile și picioarele reci mereu? Când merită să cauți cauza09.10.2026, 12:49
Paris Match despre tragedia de la Neamț: un sistem de sănătate prost dotat și cu deficit de personal
Fetiță născută în ambulanța SMURD. Paramedic: a fost cea mai intensă senzație în 15 ani de intervenție
O fetiță a venit pe lume într-o ambulanță SMURD, în județul Arad, pe DN 7, la ora 17.40.
Hipotermia, ucigaș tăcut. Dr. Tudor Ciuhodaru lansează un avertisment
EXCLUSIV Ce droguri au fost găsite la UNTOLD și ce efecte dau. Medicamente cu prescripție medicală, folosite de tineri. Cristian Paparau: Creează o distorsiune a percepției
Ce droguri au fost găsite la UNTOLD și care este efectul acestora. Pastilele cu prescripție medicală, folosite ca droguri.
EXCLUSIV Mustul, bombă cu ceas. Diana Bulgaru: Se moare rapid și sigur, în 5 minute maximum. Oamenii cad și mor
Mustul preparat în această perioadă poate reprezenta un real pericol pentru sănătate. De ce și la ce trebuie să ai foarte mare grijă.
BREAKING NEWS Şefii centrelor de transfuzii, apel MASIV la oameni pentru donarea de sânge
Camelia Stoichicescu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Galaţi, face apel la gălăţeni să vină să doneze sânge.
A luat în mână un "șerpișor drăgălaș". A mușcat-o de două ori și a ajuns de urgență la spital
BREAKING NEWS Bărbat leșinat la Ministerul Sănătății. Ambulanța l-a găsit fără puls
Un angajat de la Ministerul Sănătății s-a simțit rău și a fost chemată o ambulanță. Acesta ar fi cunoscut cu probleme de sănătate.
Mușcatura de șarpe, letală. Ciuhodaru: Atenție, nu e de glumit! Puteți muri în câteva ore
Mușcătura de șarpe poate fi letală. Dr. Tudor Ciuhodaru ne explică care sunt cele 10 lucruri care ne pot salva viața.
Totul despre ANEVRISMUL cerebral: cauze, simptome, diagnostic, tratament
Ce ar trebui să știi despre anevrismul cerebral? Cum se manifestă, cât de grav este și ce tratamente sunt disponibile?
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Datele de ultimă oră de la Ministerul Sănătății
EXCLUSIV Infecțiile urinare, complicații și factori favorizanți: medicul urolog Gheorghe Niță explică
Edemul glotic, afecțiunea care te poate ucide. Respirație îngreunată, tuse, sforăit, câteva din simptome
Edemul glotic este o afecțiune care te poate ucide în câteva clipe. Poate fi cauzat de mâncare sau alte boli.
De ce un simplu os de pește în gât poate deveni o urgență medicală majoră
Copil de 13 ani cu arsuri grave pe 60% din suprafața corpului după ce s-a s-a electrocutat la pescuit
Un puști de 13 ani are arsuri pe 60% din suprafața corpului după ce s-a electrocutat la pescuit.
Incendiu ATI Neamț. Ministrul Sănătății: saloanele ATI erau încuiate
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că ușile saloanelor ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț erau încuiate.
Cei doi bărbați răniți în incendiul din Inotești, transferați în străinătate
Cei doi pacienţi răniţi în incendiul de la Inoteşti sunt transferaţi, marţi, 2 martie, în străinătate cu ajutorul unei aeronave.
A orbit timp de trei zile după ce a căzut pe un uscător de păr pornit. Fetița a suferit arsuri grave pe cap și gât
Un burger a dus-o direct pe masa de operație. Ce spun medicii
O britaniică în vârstă de 34 de ani a ajuns la spital după ce a mâncat un burger. Acum are dureri cronice.
Coma diabetică, tulburare cu efecte mortale. Ce trebuie să faci dacă ești singur
Ora de iarnă: ce riscăm și cum să trecem mai ușor peste schimbare. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
Adolescenta de 15 ani, cu arsuri după ce s-a urcat pe un tren, dusă cu elicopterul la Spitalul de Pediatrie
SMURD - 31 de ani de la înființare. DSU: Performanțele vizibile sunt rezultate ale muncii în echipă
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare - SMURD - celebrează astăzi 31 de ani de la înființare.
