Campanie de testare gratuită pentru depistarea Virusului Hepatitic C în Botoşani

Adisa Codruț |
Data publicării:
Hepatita C
Hepatita C


Cea mai amplă campanie gratuită pentru depistarea Virusului Hepatitic C din judeţul Botoşani a fost lansată la Dorohoi, chiar în Săptămâna Europeană a Testării pentru Hepatite şi HIV.

 

Campania "Hepatita C se poate vindeca" se adresează tuturor persoanelor de peste 18 ani şi se va derula, timp de trei luni, prin cabinetele medicilor de familie din Botoşani, Dorohoi şi comunele învecinate. Medicii vor primi de la AES testele rapide pentru depistarea virusului, consumabilele necesare testării (alcool sanitar, comprese sterile, plasturi), precum şi materiale cu informaţii utile despre căile de transmitere a Virusului Hepatitic C (VHC) şi importanţa testării pentru depistarea precoce a acestuia, notează Agerpres. 

Maria Vasilescu, preşedinte AES:

"Testarea salvează vieţi şi mă bucur că şi medicii de familie din judeţul Botoşani au răspuns apelului Asociaţiei Echitate în Sănătate, fiind conştienţi de beneficiile depistării timpurii a Hepatitei C. Până în prezent, campaniile de testare pentru depistarea VHC s-au realizat cu precădere în marile aglomerări urbane. De data aceasta, campania se adresează populaţiei din oraşele mici, din comune şi sate, tocmai pentru a da şansa tuturor pacienţilor să aibă acces egal la servicii de sănătate. Chiar dacă infecţia cu VHC reprezintă o problemă de sănătate publică în România, de cele mai multe ori, virusul este depistat întâmplător. Şi asta din cauza lipsei simptomelor. Mulţi români nu ştiu că sunt purtători ai virusului, iar demersul nostru vine în sprijinul lor. Odată depistată, Hepatita C se poate vindeca datorită tratamentului de ultimă generaţie disponibil gratuit şi la noi în ţară pentru pacienţii asiguraţi".

La evenimentul care a dat startul campaniei "Hepatita C se poate vindeca" au participat peste 20 de medici de familie din judeţul Botoşani, medici specialişti din centrele de testare şi tratament pentru Hepatita C de la Suceava şi Iaşi, precum şi preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, care şi-a exprimat sprijinul pentru demersul Asociaţiei Echitate în Sănătate.

Prof. dr. Anca Trifan, medic specialist gastroenterologie, şef Secţia Clinică Gastroenterologie II, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon", şi membru în Comitetul Director al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH):

"Este important să ieşim din spital şi să ajungem la omul care încă nu simte că este bolnav. Asta facem prin această campanie de screening, lansată de Asociaţia Echitate în Sănătate. Datoria noastră, a tuturor, este să testăm toţi adulţii, dacă putem, sau măcar pe toţi cei cu vârsta de peste 40 de ani. Hepatita C se pare că rămâne totuşi o boală a celor infectaţi înainte de 1990. România, din păcate, este ţara cu cea mai mare prevalenţă a cirozei hepatice, cu cea mai mare mortalitate prin ciroza hepatică de toate etiologiile. Ţintele - cu 90% mai puţine infecţii cu hepatita C până în 2030 şi scăderea mortalităţii prin ciroză hepatică cu mai bine de 70% în anul 2030, ambele fixate de OMS şi asumate de România - sunt excepţionale, dar nu se pot realiza decât prin munca tuturor. Iar aceasta înseamnă ca administraţia, mass - media, Casa de asigurări şi medicii care tratează pacientul să devină parteneri egali".

România a făcut paşi importanţi pentru supravegherea, controlul şi combaterea infecţiilor cu VHC şi pentru îndeplinirea Planului de acţiune recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care urmăreşte eradicarea totală a Virusul Hepatitei C. În ţara noastră, există 14 centre pentru diagnosticul şi tratamentul Hepatitei C şi sunt disponibile mai multe scheme de tratament decontate de Casa de Asigurări de Sănătate pentru toţi pacienţii asiguraţi, indiferent de stadiul de fibroză, precum şi pentru pacienţii cu ciroză decompensată/compensată sau cei cu insuficienţă renală cronică, aflaţi în dializă.

Dr. Dorin Achiţei, şef Secţie Gastroenterologie, Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou", Suceava:

"Suntem extrem de bucuroşi să putem ajuta la depistarea precoce a unui număr mai mare de pacienţi cu infecţie cu VHC şi să participăm efectiv la ducerea la bun sfârşit a tratamentului şi la vindecarea bolii. La Spitalul Judeţean Suceava, datorită investiţiilor foarte importante care s-au făcut în ultimii ani, avem dotarea corespunzătoare pentru a trata pacienţii infectaţi cu VHC. În ambulatoriul de specialitate, inaugurat acum două luni, avem şi spaţiul, şi aparatura, şi personalul necesar, care ne permit să ne ocupăm aşa cum trebuie de aceşti pacienţi".

Campania de testare din judeţul Botoşani se va derula în perioada decembrie 2019 - februarie 2020, timp în care AES va organiza sesiuni de lucru cu medicii de familie parteneri în proiect, medicii specialişti şi autorităţile din Sănătate. În opinia AES, colaborarea acestei echipe este esenţială pentru stabilirea unui diagnostic corect, instituirea tratamentului şi respectarea protocoalelor de prescriere a terapiei, precum şi pentru îndrumarea pacienţilor cu VHC către accesul la tratament.

Dr. Constantin Moşneguţu, preşedintele Colegiului Medicilor Botoşan:

"Din partea colegilor, deschiderea va fi maximă şi colaborarea va fi foarte bună, iar din partea Colegiului Medicilor Botoşani vă asigur de toată colaborarea mea. Sper ca, pe viitor, să se implice în astfel de campanii mai multe cabinete şi mai mulţi medici".Campanie de testare din judeţul Botoşani continuă o iniţiativă similară a Asociaţiei Echitate în Sănătate care a avut loc în judeţele Bacău şi Neamţ, unde 100.000 de persoane adulte au fost testate gratuit în cadrul celei mai importante campanii care a avut loc în regiunea Moldovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel