China - Un nou caz de ciumă bubonică, după alte două confirmate recent

ciuma_bubonica_china_16675800 Ciuma FOTO: Pixabay

Mongolia Interioară a raportat un nou caz de ciumă bubonică ce a fost confirmat duminică în regiunea din nordul Chinei, în ciuda declaraţiilor anterioare ale autorităţilor din domeniul sanitar...

Comisia de sănătate din cadrul regiunii autonome a anunţat că un bărbat în vârstă 55 de ani a fost diagnosticat cu ciumă bubonică după ce a consumat carne de la un iepure sălbatic, la data de 5 noiembrie, notează Agerpres.

Ciuma bubonică este cea mai comună formă de ciumă la nivel mondial şi poate evolua în ciumă pulmonară, sau pneumonică, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Cazul din Mongolia Interioară vine la scurt timp după ce boala a fost confirmată recent la alte două persoane, la începutul acestei luni, în Beijing. Ambii pacienţi proveneau din Mongolia Interioară şi au fost plasaţi în carantină într-o instituţie din capitala Chinei după ce au fost diagnosticaţi cu ciumă pneumonică, au indicat autorităţile din domeniul sanitar.

Comisia de sănătate din Mongolia Interioară a declarat că nu au fost identificate până în prezent asocieri între cazul cel mai recent şi cele două persoane diagnosticate anterior în Beijing.

Pacientul din Mongolia Interioară a fost izolat şi este tratat la un spital din Ulanqab.

28 de persoane care au intrat în contact cu pacientul sunt în prezent în carantină şi se află sub supraveghere medicală. Comisia de sănătate a precizat că acestea nu au prezentat până în prezent simptome asociate afecţiunii.

Cazurile de ciumă sunt rar întâlnite în China, însă zone extinse din oraşul Yumen din nord-vest au fost închise în 2014 când un locuitor în vârstă de 38 de ani a decedat după ce a contractat ciumă bubonică, boală cunoscută şi sub numele de "moarte neagră" în "Evul Mediu, provocată de aceeaşi bacterie ca şi varianta pneumonică.

Populaţia de rozătoare a înregistrat o creştere în Mongolia Interioară după seceta persistentă, înrăutăţită de schimbările climatice, notează Reuters.

Ciuma pneumonică este cea mai rară, însă cea mai virulentă formă de ciumă, cu o posibilă transmitere de la persoană la persoană printr-o simplă tuse. Rata mortalităţii sale poate fi ridicată, însă tratamentul cu antibiotice este eficient, dacă este administrat în 24 de ore

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare

Știrile zilei în Sănătate și Farma

06 aug 2025, 10:28
Companii farmaceutice în criză și schimbare. Procese, scăderi de profit și strategii noi care vor remodela piața medicamentelor sunt câteva din cele mai importante știri ale zilei.

Știrile zilei în Sănătate și Farma

08 aug 2025, 14:57
Producătorii de medicamente ajustează previziunile financiare, în timp ce unele dispozitive medicale întâmpină probleme tehnice ce afectează tratamentele pentru diabet și obezitate.

Șefii de secții, la mâna pacienților

09 iul 2025, 09:24
Șefii de secții, la mâna pacienților. Satisfacția pacienților devine criteriu oficial de evaluare pentru șefii de secții. La externare, bolnavii și aparținătorii vor completa formulare...