COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Începând cu data de 1 aprilie, au intrat în vigoare Normele de aplicare ale HG 140/2018 prin care este reglementat modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada stării de urgenta (Ordinul nr....
Potrivit CNAS, aceste reglementari au că scop asigurarea serviciilor medicale necesare pacienților și a eliberării prescripțiilor la distanta.
"Pe perioada stării de urgenta, pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de medicamentele specifice care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis (forme farmaceutice orale, subcutane sau intramusculare) în baza prescripțiilor medicale eliberate de medicii specialiști sau medicii de familie din județul de domiciliu. Medicul curant care a asigurat asistenta medicala și tratamentele până în prezent, vă transmite pacientului o scrisoare medicala prin mijloace electronice de comunicare și, după caz, confirmarea formularului specific din PIAS, în baza cărora vor fi prescrise tratamentele necesare în continuare", se arată într-un comunicat remis presei.
Ordinul 437/2020 conține și procedura detaliata de acordare a tratamentelor fară interferon pentru pacienții cu hepatita C.
Reglementările sunt valabile pentru medicamentele care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis.
"În cazul tratamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit închis, pentru pacienții innscrisi în programele naționale de sănătate, acestea necesita supraveghere medicala de specialitate și condiții speciale de transport. Pentru administrarea acestor tratamente, pacienții se vor adresa unităților sanitare din apropiere care își desfășoară activitatea în aceasta perioada"
În acest sens, casele teritoriale de asigurări de sănătate vor afișă pe prima pagina a site-urilor lista cu unitățile medicale și specialitățile pentru care pacienții cu afecțiuni cronice se pot adresa medicilor specialiști pe perioada stării de urgenta.
"Pentru a simplifica modul în care pacienții pot intra în posesia medicamentelor în baza rețetelor online prescrise în baza unei consultații la distanta, CNAS face demersurile necesare pentru că toate farmaciile să facă modificările în softurile utilizate pentru eliberarea rețetelor astfel încât să fie posibila eliberarea medicamentelor prescrise în baza unor date minime de identificare. Astfel, medicul poate dicta pacientului datele de identificare a prescripției, în situația în care pacientul nu deține un mijloc de comunicare electronic sau un telefon inteligent. Aceste date minime de identificare sunt: codul de parafa al medicului prescriptor, CUI cabinet medic prescriptor, seria , numărul și data prescripției medicale. De asemenea, sunt în lucru și alte modalități de simplificare și rezolvare a eventualelor probleme punctuale care vor apărea în eliberarea prescripțiilor de medicamente la distanta, pe care CNAS le vă comunica în momentul în care vor putea fi aplicate la nivel national", informează reprezentanții CNAS.
Prescripita medicala transmisa pacientului prin mijloace electronice poate fi utilizata de asigurați o singura data pentru a ridica din farmacie medicamentele prescrise. Atragem atenția asiguraților că utilizarea repetata a unei rețete în sistem offline, în scopul obținerii unor cantități mai mari din medicamentele prescrise vă fi identificata în sistem, constituie frauda și vă fi sancționată conform prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, pentru păstrarea masurilor de distanțare sociala care se impun în acesta perioada, recomandam populației să ia legătură telefonic cu medicul de familie sau medicul specialist pentru a stabili împreună cu acesta daca, pentru rezolvarea problemelor medicale pe care le acuza, este necesara deplasarea la cabinetul medical sau poate beneficia de o consultație la distanta.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Ce greșeli s-au făcut în timpul pandemiei de COVID în ceea ce privește tratamentul.
Ce s-a constatat în cazul celor trei medicamente pentru COVID-19: remdesivir, molnupiravir și nirmatrelvir / ritonavir.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Pandemia COVID-19 nu mai este o urgență de sănătate la nivel mondial.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.