EXCLUSIV CNAS, decizie în premieră. Stimulent pentru pacienți și medici, de la 1 iulie. Petru Crăciun: E introdus pentru prima dată. Mă întreb unde eram dacă luam acest stimulent în urmă cu 10 ani
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Casa Județeană de Pensii Suceava a plătit peste 450.000 de lei statului german pentru spitalizarea unor pacienți, în urma a trei accidente de muncă.
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Suceava a rambursat către statul german cheltuieli de spitalizare în valoare de 468.000 de lei. Banii au fost achitați pentru trei accidente de muncă, a declarat directorul instituţiei Constantin Boliacu.
El a precizat că, în 2019, CJP Suceava a mai decontat cheltuieli pentru spitalizarea asiguraţilor din judeţ care au suferit accidente de muncă în valoare totală de 99.725 lei.
Totodată, au fost acordate compensaţii pentru atingerea integrităţii persoanelor care au rămas cu deficienţe în urma unor accidente de muncă, în cuantum de 7.600 lei şi despăgubiri de deces, în sumă de 55.676 lei.
Pentru un număr de 385 asiguraţi, din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, a fost decontată suma de 2.198.923 lei, reprezentând pensii de invaliditate şi de urmaş.
Pentru angajatori, CJP Suceava a decontat 169.064 lei, reprezentând contravaloarea indemnizaţiilor plătite lucrătorilor pentru incapacitatea temporară de muncă datorată accidentelor de muncă, potrivit agerpres.ro.
CJP Suceava decontează pentru asiguraţii din judeţ care au suferit accidente de muncă sau au dobândit boli profesionale prestaţii şi servicii pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, compensaţii pentru atingerea integrităţii, despăgubiri în caz de deces, rambursări de cheltuieli, indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, pensie de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională, pensie de urmaş în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională.
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.