Scandalul ambulanțierilor de la Corabia, 10 șoferi angajați temporar
La Serviciul de Ambulanță Corabia, de unde 13 ambulanțieri au interdicție să lucreze timp de 60 de zile, bănuiți fiind că și-ar fi însușit combustibil, au fost angajați teporar 10 șoferi ca să...
Cei 10 noi ambulanțieri angajați care au fost admiși la proba scrisă a concursului organizat de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Olt pentru ocuparea posturilor vacante temporar la Corabia au obținut punctaj suficient de mare și la proba de interviu și de marți vor începe lucrul, potrivit managerului instituției, Marinela Prina.
Noii ambulanțieri vor lucra pe o perioadă determinată la substația Corabia, unde 13 dintre titularii posturilor de conducător auto au interdicție de a-și exercita profesia timp de 60 de zile, începând din 3 decembrie 2018. Până luni activitatea la Ambulanța Corabia s-a desfășurat cu ajutorul ambulanțierilor din celelalte stații și substații din județ.
Încep lucrul de mâine
„De mâine noii angajați încep lucrul, i-am instruit, i-am echipat, au fost informați despre activitatea pe care o vor desfășura. Ei vor asigura toate turele, pentru că vom acorda și ore suplimentare și chiar se vor face economii. Ambulanțierii din tot județul au dat dovadă de înțelegere și până acum fiecare dintre ei a mers la Corabia pentru a asigura continuitate în activitatea acestei substații”, a spus Marinela Prina, citată de Agerpres.
Mai mulți ambulanțieri de la Serviciul de Ambulanță Corabia, bănuiți că și-ar fi însușit combustibil din cota alocată lunar autospecialelor, sunt cercetați pentru delapidare, fals și uz de fals, iar față de 13 dintre aceștia a fost luată măsura controlului judiciar și le-a fost interzis să-și exercite profesia timp de 60 de zile.
Control judiciar și interdicție temporară
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia au dispus la data de 03.12.2018 punerea în mișcare a acțiunii penale față de 15 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare (...), fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, și uz de fals, în formă continuată (...), iar la data de 04.12.2018 s-a dispus de către procuror măsura preventivă a controlului judiciar față de 13 dintre aceștia. În actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt: în perioada 2015-2018, inculpații, în calitate de angajați în funcția de conducători auto ai ambulanțelor de la Stația de Ambulanță Corabia, și-au însușit combustibil de la autoutilitare, combustibil rezultat în urma deplasării cu viteze reduse la evenimente, iar pentru justificarea cantităților de carburant însușite au întocmit foi de parcurs conținând date ce nu corespund realității”, a informat Parchetul Corabia.
Conf dr Aurel George Mohan, nou Secretar de stat în Ministerul Sănătății
Bani pentru pacienții cu cancer. Cine îi primește. Înscrie-te aici!
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
Pacienții care pot merge direct la specialist, fără bilet de trimitere. Uite cine beneficiază
EXCLUSIV Românii, repetenți la prevenția medicală. Adela Cojan: Ne-au alarmat cifrele extrem de devastatoare despre numărul deceselor evitabile
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
OMS: Inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
EXCLUSIV Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc
Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
CNAS - condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Medicii de familie, noi servicii pentru pacienți oferite la domiciliu
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
Premierul Nicolae Ciucă și subordonații săi au donat sânge pentru răniții din Ucraina
Horaţiu-Remus Moldovan, noul președinte al CNAS
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Alexandru Rafila, AVERTISMENT: Cred că valul 5 al pandemiei va dura cel puțin două luni, februarie și martie au risc maxim
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
MS: Evaluarea și tratamentul în ambulatoriu al pacienților COVID, decontate de CNAS. Investigațiile pentru ceilalți pacienți, în maximum 5 zile
Cât plătești la spital, dacă NU ești asigurat, de la 1 august. Cât costă O ZI de spitalizare
Patriciu Achimaș-Cadariu, despre noul plan de combatere a cancerului: Nu este o compunere, are măsuri, are indicatori
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
