Kostas Papagiannis, noul Director General al MSD România
Kostas Papagiannis preia funcția de director general al MSD România, începând cu 1 februarie 2021. În noul rol, acesta se va concentra pe amplificarea potențialului de dezvoltare al companiei pe piața locală,...
În ultimii trei ani, Kostas Papagiannis a fost directorul general al MSD Bulgaria, Macedonia de Nord și Kosovo. În această calitate, a reușit transformarea organizației într-una dintre cele mai dinamice companii farmaceutice din zona Balcanilor, dezvoltând procesele de business și concentrându-se pe ariile terapeutice prioritare conform strategiei stabilite la nivel global și regional. În timpul mandatului său, compania a atins creșteri semnificative din punct de vedere al performanței financiare și operaționale. Condus de angajamentul de a crea un mediu favorabil inovației în industria farmaceutică, Papagiannis a reprezentat MSD în asociația locală a industriei din Bulgaria (ArPharm), și a condus eforturile Comitetului AmCham Healthcare în calitate de președinte.
„Mă bucur să mă alătur echipei MSD România, pe care de altfel o cunosc foarte bine, colaborând strâns în ultimii ani la implementarea unor proiecte care au vizat îmbunătățirea sistemelor de sănătate la nivelul regiunii Balcanilor. Ne vom concentra asupra creșterii accesului pacienților români la tratamente și vaccinuri inovatoare, asupra dezvoltării unui parteneriat pentru sănătate, colaborând cu autorităţile din domeniul sănătăţii, comunitatea asociațiilor de pacienți, mediul academic și cel de business. Cred cu tărie că dialogul deschis și colaborarea sunt esențiale pentru accelerarea inovării în soluționarea problemelor complexe de sănătate publică. Ne menținem angajamentul ca prin acțiunile noastre să aducem beneficii majore întregii societăți, atât prin portofoliul de medicamente și vaccinuri, cât și prin implicarea în creșterea sustenabilității programului național de vaccinare și susținerea unor proiecte de inovare socială. Exemple concrete în acest sens sunt sprijinul recent acordat unui important proiect de cercetare implementat de Academia de Studii Economice din București privind valoarea socio-economică a tratării cancerului, precum și contribuția, prin inițiativa MSD for Mothers, la atingerea obiectivului de reducere a mortalității materne în România, prin investiţii susţinute, din 2016 până în prezent”, a declarat Kostas Papagiannis, noul Director General al MSD România.
Papagiannis s-a alăturat companiei MSD în 2015 ca director de divizie în MSD Grecia. Are o vastă experiență internațională, acumulată în domenii dinamice precum FMCG și în roluri de conducere în mai multe țări europene și din Orientul Mijlociu, în cadrul unor companii precum General Mills, Kellogg’s și SC Johnson. Este licențiat în marketing la Universitatea din Middlesex, Marea Britanie.
Un nou medicament pentru diabet duce la pierdere în greutate de 15,7%. Acțiunile s-au prăbușit după publicarea studiului
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Ce s-a descoperit despre Ozempic. Studiul vaccinului împotriva E.coli, oprit. Începe studiu de fază III pentru ulcerele venoase de gambă
Cele mai importante știri din Sănătate și Farma, la nivel mondial - 13 februarie 2024.
Vitamina D gel lipozomal: diferența față de capsule. Care se absoarbe mai bine în organism
Care e diferența dintre vitamina D capsule și vitamina D gel lipozomală. Care se absoarbe cel mai bine în organism.
Medicamentul care repară celulele inflamate și elimină durerea cronică. Nu afectează imunitatea
Din toamnă, pacienții din România vor avea acces la studii clinice. Prof. Viorel Jinga, anunț: Platforma în limba română. ANM va afișa tot
Un medicament inversează ciroza, fără agravarea steatohepatitei non-alcoolice (MASH), la pacienții cu afecțiuni hepatice
Durerea severă poate fi calmata fără perfuzii. Un analgezic inhalat este la fel de eficient ca morfina
Medicamentele fără rețetă nu sunt bomboane. Cum să le folosești în siguranță
Adevărul despre antibiotice: de ce nu vor mai funcționa când ai nevoie de ele. Boala care nu mai cedează la tratament
Zepbound depășește Wegovy pentru pierderea în greutate. Se așteaptă să primească undă verde și ca tratament pentru apneea obstructivă în somn
Zepbound de la Lilly depășește Wegovy pentru pierderea în greutate în studiul comparativ. Care sunt rezultatele acestui medicament.
Medicamentul care ar putea opri înlocuirea valvei aortice și boala inimii. Reduce calcifierea cu 70%
Un nou medicament ar putea opri boala de inimă, fără operație.
Primul antidot autorizat pentru ricină, toxina folosită în bioterorism: "scut sanitar european"
Lista medicamentelor compensate şi gratuite, o simplă hârtie ce aşteaptă o semnătură de la Guvern, spun organizaţii ale pacienţilor cronici
Organizaţii ale pacienţilor cronici spun că lista medicamentelor compensate şi gratuite, o simplă hârtie ce aşteaptă o semnătură de la Guvern.
Patru alimente care pot interfera cu medicamentele obișnuite, potrivit farmaciștilor
Știrile zilei în Sănătate și Farma: informații importante despre 3 vaccinuri
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Medicamentul folosit de peste 60 de ani care acționează într-un loc neașteptat
Schimbări majore pentru farmacii și farmaciști. Noua lege, aprobată! Asigurații primesc noi drepturi prin CNAS
EXCLUSIV Reducerea consumului de antibiotice, impact pe termen lung. Prof. dr. Alexandru Rafila: Efect asupra infecțiilor asociate asistenței medicale
Ce să faci ca să nu contractezi vreo infecție intraspitalicească. Măsura simplă care previne infecțiile grave.
Pastila de slăbit, lansată cu preț promoțional doar pentru cine plătește cash: 649 lei/lună. La ce preț ajunge din aprilie
BPOC, boala care afectează plămânii și buzunarele pacienților. Florin Mihălţan face apel: România compensează doar 50% din tratament
Zepbound, medicamentul care reduce riscul de diabet de tip 2 cu 94%. Combate și obezitatea
Acest medicament care topește kilogramele nedorite reduce riscul de diabet cu 94%.
De ce plătim atât de mult pe medicamentele moderne. O regulă internațională ar putea schimba totul
Două mituri despre vitamina C, demontate. Tot ce știai despre vitamina C este greșit?!
Două mituri demontate despre vitamina C. Ce rol are vitamina C în organism și care sunt alimentele care conțin vitamina C.
