PALMED: Programele naționale trebuie extinse, pacienții nu trebuie să aștepte tratamentul
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED atrage atenția asupra necesității extinderii programelor naționale de sănătate în unitățile medicale private, fără ca pacientul să fie...
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED – salută modificarea legislativă înaintată de Ministerul Sănătății pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pacienților. „Atragem atenția asupra faptului că această schimbare a Legii 95/2006 nu implică sub nicio formă limitarea accesului la servicii medicale. Înțelegem îngrijorarea asociațiilor de pacienți și a personalului medical, situație care ne obligă la o serie de clarificări", se arată într-un punct de vedere transmis DC Medical.
„Modificarea legislativă în discuție permite pacientului să opteze pentru un anumit spital, indiferent de statutul lui – public sau privat - și să dispună de condiții similare – financiare și de confort, indiferent de sistemul ales. Banii trebuie să urmeze pacientul! Este mesajul pe care l-am transmis de-a lungul timpului și care trebuie să se regăsească în orice inițiativă ce are drept scop binele pacientului. Accesul la tratament nu poate fi decât facilitat ca urmare a acestei decizii prin scurtarea și chiar eliminarea timpului de așteptare", notează reprezentanții PALMED.
În acest moment, furnizorii privați sunt incluși parțial în programele naționale, dar într-o formă considerată a fi discriminatorie de reprezentanții Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.
„Această necesitate a depășirii capacității sistemului public înseamnă întârzierea accesului la tratament. Sănătatea este un drept care nu se rezumă la proporții și bugete. Odată cu modificarea legislativă propusă în noua ordonanță, furnizorii privați și cei publici vor primi sume proporționale cu serviciile medicale prestate. Pacienții rămân în sistem și nu vor pierde accesul la tratament în urma alocării echitabile a finanțării pentru programele naționale de sănătate. Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED consideră că binele pacientului trebuie să fie scopul tuturor factorilor implicați în reglementarea și oferirea de servicii medicale performante, la standarde europene, accesibile în orice moment există o necesitate medicală, nu cu sincope, liste de așteptare ori calitate variabilă", mai arată reprezentanții PALMED.
EXCLUSIV Ce trebuie să știi de antibioticele eliberate de urgență. Farm. Florina Bonifate: Farmacistul consideră dacă este necesar
Știrile zilei în Farma: o combinație de medicamente eșuează în ultima fază a studiului pentru cancerul esofagian
Știrile zilei în Farma, la nivel mondial.
Studiu: canabisul are puţine beneficii în cazul majorităţii tulburărilor mintale
EXCLUSIV De ce nu trebuie să iei antibiotice după ureche când răcești. Explicațiile farmacistei
Zepbound depășește Wegovy pentru pierderea în greutate. Se așteaptă să primească undă verde și ca tratament pentru apneea obstructivă în somn
Zepbound de la Lilly depășește Wegovy pentru pierderea în greutate în studiul comparativ. Care sunt rezultatele acestui medicament.
Un antibiotic comun a fost asociat cu un posibil risc mai ridicat de deces
COYA 301, promisiuni în creșterea celulelor T regulatorii pentru pacienții cu Alzheimer. Reduce neuroinflamația
Acest tratament reduce inflamația creierului, având un efect semnificativ în boala Alzheimer.
"Nu luați paracetamol în sarcină, risc de autism și alte probleme grave la copii". Avertisment puternic pentru femei
EXCLUSIV Extinderea vaccinării în farmacii, esențială. Dan Zaharescu (ARPIM): Milităm pentru accesibilizarea vaccinurilor pentru toți cetățenii României
Paracetamol din gunoaie de plastic. E. coli, transformat în "fabrici" de medicamente
CNAS propune un nou model de rambursare a medicamentelor, bazat pe eficiență
Un nou tip de anticoagulant reduce riscul de sângerare la pacienții cu fibrilație atrială - studiu
EXCLUSIV Provocările dezvoltării de noi antibiotice. Prof. dr. Alexandru Rafila: Necesită o investiție foarte mare
De ce plătim atât de mult pe medicamentele moderne. O regulă internațională ar putea schimba totul
Un nou medicament pentru diabet duce la pierdere în greutate de 15,7%. Acțiunile s-au prăbușit după publicarea studiului
Două medicamente importante ar putea dispărea din farmacii: E cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet
Două medicamente importante pentru pacienți ar putea dispărea din farmacii.
EXCLUSIV Farmaciile mobile, soluție vitală pentru mediul rural. Alexandru Rafila: Populația se deplasează mai greu
Cât timp se iau antibioticele? Ce se întâmplă dacă oprești tratamentul mai repede
Medicamentele GLP-1 pentru diabet precum Ozempic pot reduce riscul de cancer
Proteinele "Pac-Man cu coadă de cal" reglează totul, de la vederea nocturnă la bătăile inimii. Studiul care poate putea îmbunătăți mai multe medicamente
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
