Arafat: Salvarea vieţilor depinde de reţelele de comunicaţii; peste 850 de mesaje Ro-Alert reale, transmise în acest an

Acoperirea cu reţele de comunicaţii trebuie să crească, pentru că salvarea vieţilor depinde de acestea, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Raed Arafat, secretar de stat în...
"Noi (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, n.r.) depindem total de comunicaţii, salvarea vieţilor depinde de comunicaţii. Dacă nu avem acoperire cât mai largă posibil, unele persoane nu pot apela 112. În ultima perioadă, colaborarea noastră cu ANCOM s-a intensificat foarte mult, la fel şi cu colegii de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. În 2017, am început implementarea sistemului Ro-Alert care depinde foarte mult şi de acoperirea mai ales în zonele rurale, care ne interesează foarte mult când dăm mesaje. Am colaborat foarte bine cu operatorii de telefonie care ne-au sprijinit şi împreună am reuşit să avem un sistem care anul acesta a trimis peste 850 de mesaje de alertare reale, în afară de testele care au fost organizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pentru verificarea funcţionării", a declarat Arafat.
Acesta a adăugat că sistemul de avertizare la nivel naţional ar urma să fie îmbunătăţit cu mecanisme noi, printre care transmiterea de SMS-uri, e-mailuri sau mesaje automate prin mass-media, în situaţii grave, notează Agerpres.
"Avem acum proiecte pentru integrarea modului de avertizare a sistemului self-broadcasting cu alte mecanisme de a transmite mesaje şi prin SMS-uri, prin e-mail-uri, inclusiv prin transmiterea automată de mesaje prin mass-media când este ceva foarte grav. Totul depinde de acoperire. Unul dintre lucrurile pe care le-am observat la ultimul exerciţiu de incendiu pe care l-am realizat în judeţul Caraş-Severin este lipsa semnalului în foarte multe zone. Acesta nu este singurul judeţ, dar îl dau ca exemplu că este una dintre concluziile exerciţiului, adică problema comunicării, inclusiv a serviciilor de urgenţă. De aici, revin şi spun că acoperirea trebuie să crească pe zi ce trece. Astfel de portaluri (aisemnal.ro al ANCOM, n.r.) ne va permite, în fiecare zi, să vedem cum creşte acoperirea şi cred că va fi încurajator pentru toţi operatorii de telefonie pentru competiţia între ei", a spus oficialul.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a organizat, marţi, conferinţa internaţională anuală ce are ca temă, în 2019, hărţile de acoperire cu servicii de comunicaţii electronice.
În cadrul evenimentul, arbitrul pieţei locale telecom a lansat aplicaţia aisemnal.ro, un instrument unic la nivel mondial prin care toţi românii pot verifica zonele în care au semnal mobil şi operatorii cu cel mai bun semnal. Noua aplicaţie este gratuită şi poate fi accesată, momentan, direct pe site-ul www.aisemnal.ro.
Conform datelor ANCOM, portalul nu se bazează pe simulări, nu conţine informaţii transmise de către terţi, iar valorile reflectate nu sunt obţinute în condiţii de laborator.
Utilizatorii trebuie să acceseze www.aisemnal.ro, să selecteze operatorul şi tehnologia care îi interesează (2G, 3G sau 4G). Pentru popularea hărţii, măsurătorile au fost efectuate în perioada mai - august 2019 în peste 13.000 de localităţi din România şi au fost acoperiţi 240.000 de teritoriu
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Ozonoterapie și oxigenoterapie. Dr. Mihai Băican, la DC Medical și DC News
Dr. Mihai Băican, specialist în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, vine la DC Medical și DC News.
Astigmatismul: 10 lucruri mai puțin cunoscute despre această afecțiune oculară
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Alexandru Rogobete: În doar 5 săptămâni, am plătit peste 700 de milioane de lei prin PNRR
Ministerul Sănătății pregătește o transformare digitală semnificativă
Al 22-lea Congres al Academiei de Neurotraumatologie Multidisiciplinară
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Îngrijorări privind siguranța unor medicamente și mișcări importante în industria farmaceutică
Concediul medical NU va mai fi o vacanță plătită! Alexandru Rogobete, anunț despre taxarea concediilor medicale
"Au tratat-o de cancer cu suc de legume". Vedeta care și-a lăsat fiica de 23 de ani să moară: Credea că chimioterapia e otravă
Reacția Colegiului Medicilor în cazul Floreasca: Și noi suntem pacienții acestui sistem!
Berlinul se pregătește pentru război. Plan secret pentru spitale în caz de conflict militar
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Șefii de secție și medicii, sancționați în cazul internărilor fictive
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Europa, penalizată de China!
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.
"Poate că acestea sunt ultimele minute pe care le trăiți". Mesajul care zguduie Europa
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Transplant renal pentru doi copii, la Institutul Fundeni. Au primit rinichii de la un alt copil
Este FIV un tratament 100% eficient? Adevărul despre rata de succes
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
Alexandru Rogobete: Angajații cu salarii mai mari decât ministrul, primii afectați de tăierile la sporuri!
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer.