Bărbat cercetat pentru viol, eliberat din spital fără ca poliția să fie anunțată

Un bărbat cercetat pentru viol a fost internat de poliție pentru analize medicale, însă a fost eliberat din spital fără ca administrația unității medicale să anunțe autoritățile, a informat, miercuri seara,...
„În cadrul cercetărilor efectuate în dosarul penal privind pe bărbatul de 38 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol pe raza orașului Borșa, acesta a fost internat cu acordul lui în Spitalul Sighetu Marmației la data de 02 iunie 2021, în vederea efectuării expertizei psihiatrice. Cu toate că nu s-a efectuat expertiza psihiatrică, la data de 08 iunie 2021, bărbatul a fost externat, fără ca organele judiciare să fie anunțate”, a precizat Anca Pop.
Potrivit acesteia, imediat ce poliția a descoperit externarea, l-a citat pentru audiere pe bărbat, dar acesta nu s-a prezentat.
„În aceeași zi, aflând despre externarea din spital, lucrătorii Poliției Orașului Borșa l-au citat pentru audiere, dar acesta nu s-a prezentat, context în care a fost emis mandat de aducere și nefiind găsit la locul de domiciliu și locurile cunoscute ca fiind frecventate, s-a solicitat emiterea mandatului de arestare preventivă, apreciindu-se că bărbatul se sustrage urmăririi penale”, a spus Anca Pop.
De asemenea, Judecătoria Vișeu de Sus a emis mandat de arestare în lipsă pentru bărbatul de 38 ani, notează Agerpres.
Totodată, persoana este dată în urmărire națională și se efectuează activități specifice de căutare.
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma08.08.2025, 14:57
-
-
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!08.08.2025, 13:21
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10