Cabinet modern de oncologie, la Giurgiu: "Am vrut să dăm culoare şi optimism"

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Mihaela Raţă, a declarat că în cadrul unităţii sanitare a fost amenajat şi dat în folosinţă un cabinet modern în ambulatoriu de oncologie,...
"Pe tot parcursul anului 2017, la Spitalul Judeţean Giurgiu au fost oferite 4.100 de consultaţii în ambulatoriu, iar în primele nouă luni ale anului 2018 au fost oferite 2.993 de consultaţii, de aceea ne-am gândit să punem la dispoziţia acestor pacienţi o locaţie nouă, pe care am amenajat-o în clădirea veche a spitalului.
Fostul cabinet ambulatoriu era unul sumbru şi am vrut să dăm culoare şi optimism acestor pacienţi, motiv pentru care am amenajat în incinta spitalului, în apropierea secţiei de neurologie, un cabinet ambulatoriu cu şase paturi. Este un spaţiu plin de culoare, pentru că mai mulţi voluntari tineri, artişti plastici din municipiu, dar şi angajaţi ai spitalului, au pictat diverse imagini din natură pe pereţii salonului, iar pacienţii, în timp ce îşi primesc tratamentul, pot beneficia şi de meloterapie", a declarat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Mihaela Raţă.
Conform acesteia, amenajarea cabinetului a durat o lună de zile şi a fost făcută din fonduri proprii, cu sprijinul Consiliului Judeţean Giurgiu.
În judeţul Giurgiu sunt aproximativ şapte mii de persoane cu afecţiuni oncologice. Dintre aceştia, pe parcursul anului trecut, au fost internate 987 de persoane, iar de la începutul anului şi până în prezent, peste 800 de bolnavi.
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Pacienţii vor fi informaţi prin SMS despre serviciile medicale de care au beneficiat, anunță Horațiu Moldovan (CNAS)
"Poate că acestea sunt ultimele minute pe care le trăiți". Mesajul care zguduie Europa
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Coloranții alimentari, eliminați. SUA oprește finanțarea alianței globale pentru vaccinuri Gavi
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Simplificări promise pentru aprobările medicale. Pastila de slăbit care n-a convins investitorii
Medicamentul pentru slăbit promite rezultate spectaculoase, dar dezvăluie efecte neașteptate.
Birocrația medicală ar putea dispărea.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Eșec dur pentru tratamentul ficatului gras. A murit din cauza unui atac cibernetic
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!
Alexandru Rogobete promite accelerarea lucrărilor la spitale și soluții pentru proiectele întârziate
Concediul medical NU va mai fi o vacanță plătită! Alexandru Rogobete, anunț despre taxarea concediilor medicale
Ozonoterapie și oxigenoterapie. Dr. Mihai Băican, la DC Medical și DC News
Dr. Mihai Băican, specialist în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, vine la DC Medical și DC News.
Studiu: lactatele și alimentele bogate în zahăr, asociate cu coșmarurile
Legătura dintre intoleranța la lactoză și coșmaruri devine tot mai clară, spun cercetătorii. Și nu doar brânza e de vină.
Femeie muşcată de un şacal cu rabie, la Iași. Are afectate mâinile și picioarele
Ministrul Sănătății le dă ultimatum medicilor să respecte programul în spitalele publice
Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Ce mănâncă un pacient în România
Sănătatea intră în austeritate financiară
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Totul despre testarea genetică în oncologie, la SANADOR, cu dr. Eduard Dănăilă și dr. Viorica Rădoi
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare
Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare. Pentru ce este indicat.