Cancer cervical. Prima țară în care boala va fi eliminată

Cancerul cervical ar putea fi eliminat în Australia, conform unor previziuni recente.
Australia ar putea deveni prima ţară din lume care va reuşi să elimine efectiv cancerul cervical în cazul în care ''vaccinarea şi programele de testare vor continua în ritmul actual'', conform unui studiu publicat miercuri în jurnalul ştiinţific The Lancet, citat de DPA.
Se estimează că incidenţa cancerului cervical va scădea până la mai puţin de şase cazuri la o sută de mii de persoane până în anul 2022, în aceste condiţii afecţiunea putând fi clasificată drept ''o formă rară de cancer'', se arată în studiul bazat pe modelele realizate de organizaţia non-profit australiană Cancer Council. Incidenţa cancerului va continua să scadă sub pragul de ''eliminare'', de patru cazuri la o sută de mii de persoane, până în anul 2035, conform modelelor.
Oamenii de ştiinţă au atribuit progresul luptei împotriva bolii prin programele naţionale centrate pe metodele de prevenţie, începând cu lansarea în 1991 a unui program de testare. Cancerul cervical este cauzat de anumite tipuri de papiloma virus uman (HPV) cu grad ridicat de risc şi cu transmitere pe cale sexuală. În anul 2007, Australia a devenit unul dintre primele state ale lumii care a introdus un program de vaccinare HPV destinat fetelor, care ulterior a fost extins şi la băieţi, notează DPA.
Cercetătorii au notat de asemenea că decesul asociat afecţiunii va scădea, cel mai probabil, sub rata de un caz la o sută de mii de femei până în anul 2047, însă au avertizat că ''eliminarea este posibilă doar dacă vaccinarea HPV şi programele de testare vor continua în ritmul actual''. În prezent, rata de incidenţă a cancerului cervical în Australia este de şapte cazuri la o sută de mii de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din media globală.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tumorile cervicale reprezintă a patra cea mai des întâlnită formă de cancer la femeile din toată lumea şi cea mai comună cauză de deces în multe dintre ţările din Africa Subsahariană.
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Al 22-lea Congres al Academiei de Neurotraumatologie Multidisiciplinară
Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Ce mănâncă un pacient în România
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.
Alexandru Rogobete: În doar 5 săptămâni, am plătit peste 700 de milioane de lei prin PNRR
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Ministerul Sănătăţii: Serviciile de ambulanţă rămân în subordinea ministerului, nu trec la DSU
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Val de schimbări în industria medicală
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani.
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Reacția Colegiului Medicilor în cazul Floreasca: Și noi suntem pacienții acestui sistem!
Kennedy Jr. vrea reevaluarea vaccinurilor cu aluminiu
Ion Iliescu, tot pe ATI. Ce spun medicii despre starea fostului președinte - detalii de ultimă oră
Ion Iliescu, tot pe ATI. Ce spun medicii despre starea fostului președinte - detalii de ultimă oră.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Coloranții alimentari, eliminați. SUA oprește finanțarea alianței globale pentru vaccinuri Gavi
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Schimbări majore în sănătate
Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.
Prevenția, investiția esențială pentru viitorul sănătății în România. Iulian Trandafir: Este o chestiune de educare a oamenilor
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Inovații, controverse și crize în sănătate
Suspiciune de antrax după consumul de carne. Alertă medicală în București
Alertă sanitară în Capitală! Două persoane prezintă simptome suspecte de antrax.