Ce se ascunde în spatele sinuciderii. Ligia Moise, simptomele la care să fii ATENT și DOUĂ sfaturi importante: Degeaba plângem apoi!

Ligia Moise, psiholog clinician, a vorbit despre valul de sinucideri din ultimele 24 de ore, din România.
România s-a confruntat în ultimele 24 de ore cu un val de sinucideri, iar bilanțul arată cam așa:
- două persoane, soț și soție, au fost găsite decedate în casă, în localitatea Sărmaș.
- două persoane au fost găsite decedate într-un apartament din Sectorul 3, ambele prezentând urme de violenţă.
- în Timişoara, o femeie s-a aruncat în gol, împreună cu cei doi copii ai săi, de pe un bloc cu zece etaje.
Ligia Moise, despre explicația din spatele acestor gesturi
"Explicația este aceea a unei suferințe, de cele mai multe ori tăcute, neexprimate, cu care oamenii cred că pot să facă față, și la un moment dat sunt copleșiți. Ori că sunt copleșiți de o tristețe foarte mare căreia noi îi spunem depresie sau e o anxietate generalizată și trec așa, dintr-un atac de panică într-un atac de panică și sunt într-o permanentă stare anxioasă.
La un moment dat, dorința lor e să scape de această suferință. Trebuie să înțelegem că oamenii care comit actul de suicid sunt oameni a căror dorință nu este să moară, ci dorința lor ese să nu mai sufere.
Și pentru că nu găsesc soluția, pentru că li s-a îngustat câmpul conștienței și nu mai văd nicio ieșire din situația aceea terifiantă, copleșitoare, la un moment dat ei nu văd altă soluție decât acest act.
E trist, pentru că nu întotdeauna ne putem da noi seama ce se întâmplă cu ei și nici toată lumea nu știe și nu are ușurința cu care să se adreseze unui specialist. Pe mine asta mă întristează cel mai tare, că România are specialiști buni, atât psihologi, cât și psihiatrii, care pot fi de folos oamenilor aflați în situații limită și atunci ar trebui să nu mai încercăm să credem că întotdeauna putem să ieșim singuri și că există un moment în care un specialist ne poate fi de real succes", a declarat Ligia Moise, psiholog clinician, în direct la Antena 3, în cadrul emisiunii "News Hour with CNN".
Românii nu apelează la psiholog când au probleme. De ce se confuntăm cu multe sinucideri în ultima vreme
"Încă nu avem studii de lungă durată care să arate cu siguranță care ar fi efectul acestor ani în care noi am trăit sub amenințarea unei boli, am supraviețuit morții unor oameni dragi sau am avut o suferință din cauza COVID-19 și a sechelelor, la care s-a adăugat și acest război și această amenințare asupra țării noastre.
Sincer vorbind, pe unii pandemia i-a prins într-un supraplin din viața lor, din povestea lor de viață și nu mai aveau unde să se ducă, au fost copleșiți.
1. Aveți grijă de igiena dumneavoastră mentală. Aveți grijă să aduceți bunul și frumosul în viața voastră, ca să nu ajungeți într-o situație limită.
2. Dacă vedeți pe cineva din jurul vostru, un prieten, o rudă, care e apatic, și-a pierdut intresul pentru lucrurile care altăadată îi făceau plăcere, doarme mai mult sau are insomnii, mănâncă mai mult sau, din contră, slăbește mult în ultima vreme, nu mai dă randament la școală sau la serviciu, nu mai poate performa... toate acestea sunt semne care ne arată instalarea unei depresii sau a unui sindrom anxios depresiv.
Nu vă mai feriți să spuneți: Sunt îngrijorată de starea ta și aș vrea să-ți fiu de folos. Faceți programare la un psiholog sau psihiatru și dacă nu poate sau nu vrea, luați persoana de mână și mergeți cu ea la specialist. Apoi degeaba plângem!", a completat psihologul.
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma08.08.2025, 14:57
-
-
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!08.08.2025, 13:21
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Tratament gratuit pentru mii de pacienți fără venituri. Cine poate beneficia până în 2026
Alexandru Rogobete anunţă schimbarea radicală a normelor de personal din spitale: Se va ține cont de complexitatea cazurilor
Este FIV un tratament 100% eficient? Adevărul despre rata de succes
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Transformări majore în sănătate și tehnologie
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical.
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Ce mănâncă un pacient în România
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu
Mihai Leu a murit. Mesajul transmis de acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Un bărbat băut a furat o ambulanță din Spitalul Giurgiu
De la 1 septembrie poți reclama dacă ești trimis de la stat la privat, direct la Ministerul Sănătății
Educație pentru sănătate în școli prin conștientizarea rolului vaccinării antigripale: „Este o alegere informată, nu o obligație”
Știrile zilei în Sănătate și Farma. FDA, avertisment legat de stimulante ADHD
Ministerul Sănătății impune tăieri drastice la concediile medicale fictive și avertizează cu sancțiuni penale
Dosare penale pentru concediile medicale. Ce pățești dacă te îmbolnăvești.
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare
Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare. Pentru ce este indicat.
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Transplant renal pentru doi copii, la Institutul Fundeni. Au primit rinichii de la un alt copil
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.