Dr Carmen Dorobăț pierde conducerea Spitalului de Boli Infecțioase. Nu mai are voie să dețină funcții

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf Parascheva” din Iași, Carmen Dorobăț, nu mai are voie să conducă nicio instituție publică sau privată, după ce a fost condamnată, cu decizie definitivă,...
Decizia definitivă a fost pronunțată miercuri de magistrații Curții de Apel Iași, după ce Carmen Dorobăț a atacat cu recurs decizia instanței prin care a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de luare de mită din 2015, pe când era profesor la Universitatea de Medicină.
Instanța stabilise inițial și că Dorobăț nu mai are voie să predea în instituții de învățământ de stat sau privat.
„Admite contestația la executare formulată de inculpata Carmen Mihaela Dorobăț împotriva deciziei penale pronunțate de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 1747/99/2015. Stabilește că modificarea dispusă prin decizia penală menționată referitoare la dispozițiile privind pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicate inculpatei Carmen Mihaela Dorobăț atât pe lângă fiecare pedeapsă principală, cât și pe lângă pedeapsa principală rezultantă, privește doar interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. g din Codul penal, al cărui conținut a fost extins, cu menținerea interzicerii execitării drepturilor așa cum au fost aplicate prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Iași. Cheltuielile judiciare efectuate pentru soluționarea cererii rămân în sarcina statului”, se arăta în hotărârea publicată pe site-ul Curții de Apel Iași.
Se va conforma deciziei
Dr Carmen Dorobăț, manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf.Parascheva” din 2004, a declarat jurnaliștilor că se va conforma deciziei magistraților.
„Am clarificat prin avocații mei exprimarea deciziei finale. Desigur, mă voi conforma. Sunt convinsă că managementul va merge la fel de bine. Vă mulțumesc pentru colaborarea instituțională pe care am avut-o”, a transmis Carmen Dorobăț, conform Agerpres.
Carmen Dorobăț și soțul acesteia, Gheorghe Dorobăț, au fost condamnați în urmă cu o săptămână, de Curtea de Apel Iași, la 3 ani de închisoare cu suspendare, respectiv 2,3 ani de închisoare cu suspendare și interzicerea dreptului de a preda în instituții de învățământ superior public sau privat. Cei doi au fost acuzați de luare de mită.
Potrivit DNA, la sfârșitul lunii ianuarie 2015, șeful Catedrei de "Anestezie generală" din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași, Gheorghe Dorobăț, care la acea vreme era și șeful secției ATI din Spitalul de Neurochirurgie "Nicolae Oblu", a primit, prin intermediul soției sale, prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, 2.000 de euro. Conform unui comunicat DNA, banii proveneau de la 20 de studenți care au livrat câte 100 de euro în carnetele de student, pentru ca astfel să li se acorde nota 9 la disciplina "Anestezie Generală", la un examen ce se desfășura în aceeași zi.
Potrivit rechizitoriului DNA, mita a fost dată pentru că majoritatea celor 20 de studenți nu obținuseră nota de trecere la examenul practic, condiție obligatorie pentru a fi primiți să susțină, conform regulamentului, proba scrisă. Procurorii au procedat la organizarea unui flagrant.
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma08.08.2025, 14:57
-
-
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!08.08.2025, 13:21
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Pacienţii vor fi informaţi prin SMS despre serviciile medicale de care au beneficiat, anunță Horațiu Moldovan (CNAS)
Managerii de spitale, obligaţi să facă publice date despre activitatea medicală, economică şi administrativă
Ministrul Sănătăţii a trimis Corpul de control la Spitalul Floreasca
"Dacă boala asta ar fi un virus, lumea ar fi în carantină". OMS, avertisment
OMS avertizează: lumea ar intra în carantină dacă ar înțelege adevărata amploare a pericolului...
Șefii de secție și medicii, sancționați în cazul internărilor fictive
7 august 2025, zi de doliu național pentru Ion Iliescu. Ce se face într-o astfel de zi
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu
Mihai Leu a murit. Mesajul transmis de acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Rogobete cere reformă reală în sănătate: Avem nevoie și de manageri competenți
Femeie muşcată de un şacal cu rabie, la Iași. Are afectate mâinile și picioarele
Astigmatismul: 10 lucruri mai puțin cunoscute despre această afecțiune oculară
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Schimbări majore în sănătate
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici. Alexandru Robogete, anunț
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
Amenzi de 60.000 de lei pentru Spitalul Floreasca. S-a găsit Candida auris!
Fonduri europene pentru modernizarea și dotarea cabinetelor medicilor de familie
Ministerul Sănătății impune tăieri drastice la concediile medicale fictive și avertizează cu sancțiuni penale
Dosare penale pentru concediile medicale. Ce pățești dacă te îmbolnăvești.