Explozie bloc București - UPDATE: Care e starea pacienților afectați de explozie

explozie bloc bucuresti Explozie bloc Bucuresti - Foto: captura Digi24

Expozie puternică într-un bloc din București, Sector 5. ISUBIF a emis mesaj RO-Alert. A fost activat PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE.

Explozie bloc București. Update 13: Situația medicală a pacienților afectați de explozia din cartierul Rahova
 
În urma evaluărilor medicale de specialitate efectuate în unitățile sanitare incluse în celula de crizǎ, situația pacienților internați este următoarea:
-  Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca – 3 pacienți
• Pacient, 68 de ani – operat de urgențǎ, urmează investigații imagistice suplimentare și monitorizare de specialitate.
• Pacientă, 58 de ani – prezintă fracturi la nivelul bazinului și coloanei lombare; necesită intervenție chirurgicală.
• Pacient, 86 de ani – fără leziuni post-traumatice; internat în secția de chirurgie pentru monitorizare.
- Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – 2 pacienți
• Pacient pediatric – traumatism cranio-cerebral și plăgi suturate, fractură de claviculă; internat în secția de neurochirurgie, în supraveghere medico-chirurgicală.
• Pacientă pediatrică – intubată și ventilată mecanic; se află în blocul operator din cadrul secției de neurochirurgie.
- Spitalul Universitar de Urgență București – 6 pacienți
• Pacient, 53 de ani – cu arsuri severe, staționar hemodinamic, intubat; s-a făcut solicitare oficială de transfer într-o unitate medicală de specialitate din străinătate.
• Alți 4 pacienți au fost evaluați medical, fără a necesita internare.
- Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” – 2 pacienți
• Pacientă, 78 de ani – arsuri pe o suprafață corporală de sub 15%; în prezent nu necesită transfer în străinătate, starea fiind stabilă și echilibrată.
• Pacient, 58 de ani – evaluat în Unitatea de Primiri Urgențe, a refuzat internarea pentru monitorizare.
Informațiile medicale, precum și cele operaționale, având în vedere caracterul unei situații de urgență, se pot modifica în orice moment, pe măsură ce apar noi date clinice.
 
Deciziile medicale și conduita terapeutică stabilite la nivelul fiecărei unități sanitare au ca scop stabilizarea rapidă a pacienților și plasarea lor pe o traiectorie medicală favorabilă. Dacă apar modificări suplimentare în evoluția cazurilor, vom reveni cu detalii.
 
Mulțumesc personalului medical și de conducere din spitalele implicate, Serviciului de Ambulanță București–Ilfov pentru promptitudine, precum și colegilor din Centrul Operativ pentru Situații de Urgență pentru efortul neîntrerupt din aceste ore.
 
Mulțumesc domnului dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru colaborarea excepțională în gestionarea acestei situații de criză. Este încă o dovadă că sistemul integrat de urgență din România poate salva vieți, atunci când funcționează prin comunicare, coordonare și profesionalism.
 
Subliniez faptul că sistemul integrat de medicină de urgență – format din serviciile de ambulanță, SMURD, pompieri, jandarmerie și instituțiile abilitate să gestioneze astfel de situații – demonstrează că, prin comunicare corectă, transparentă și parteneriat profesionist, putem salva vieți și asigura răspunsul rapid pe care cetățenii îl așteaptă.

 

Explozie bloc București. Update 12: Distrigaz Sud: Alimentarea cu gaze a imobilului fusese sistată,iar robinetul de branşament, sigilat; sigiliul a fost rupt

"Echipele de intervenţie ale Distrigaz Sud au sistat, joi, alimentarea cu gaze a blocului din Rahova unde a avut loc explozia, iar robinetul de branşament a fost sigilat, însă, vineri dimineaţa, în urma unei noi sesizări privind miros de gaze, au constatat că sigiliul fusese rupt, informează compania printr-un comunicat.

"În ceea ce priveşte derularea evenimentelor din zilele premergătorare deflagraţiei din strada Vicina, nr. 1, blocul 32, scara 2, din sectorul 5 al municipiului Bucureşti, aducem următoarele precizări: în data de 16 octombrie, în jurul orei 07:08, în Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze al Distrigaz Sud Reţele s-a primit o sesizare despre existenţa mirosului de gaze în imobilul de la adresa menţionată mai sus. Echipele de intervenţie ale companiei s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au constatat, cu aparatele de specialitate, prezenţa gazului natural în respectiva scară şi au luat ca măsură de siguranţă sistarea alimentării cu gaze naturale a imobilului respectiv, sigilând robinetul de branşament la ora 09:18, în aceeaşi zi de 16 octombrie, în conformitate cu legislaţia în vigoare. În dimineaţa zilei de 17 octombrie 2025, ora 08:44, Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze al Distrigaz Sud Reţele a fost sesizat din nou, cu privire la prezenţa unui miros de gaze naturale la acelaşi imobil. Echipele de intervenţie ale companiei au ajuns la faţa locului în momentul producerii exploziei. În acelaşi timp, au ajuns la faţa locului şi pompierii, iar agentul de intervenţie al Distrigaz Sud Reţele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă", explică reprezentanţii companiei, potrivit Agerpres.

 

Explozie bloc București. Update 11:  Se solicită transferul pacienților arși la spitale din Europa

3 pacienți prezintă arsuri și se află internați la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" și Spitalul Universitar de Urgență București.
 
După evaluarea pacienților cu arsuri se va solicita transfer în spitalele de specialitate din Europa, dacǎ starea clinicǎ va permite transportul.
 
Blocurile operatorii de ortopedie, chirurgie, neurochirurgie și chrurgie plasticǎ din unitățile sanitare sunt pregătite pentru intervenții.
 
Situația este în dinamică și vom reveni cu detalii și informații suplimentare.

 

Explozie bloc București. Update 10: Bilanț Explozie bloc Rahova București

  • 3 decedati 
  • 13 victime transportate la spital din care:
  1. 2 Sp. Bagdasar ( 1 victima cu arsuri f/78 ani, b/56 ani - policontuzionat)
  2. 6 Sp. Universitar ( 1 victima cu arsuri - internata ATI)
  3. 3 Sp. Floreasca ( b/63 ani - traumatism toracic + cranian, este in sala de operații - pneumotorax drept masiv; f/56 ani -  traumatism lombar, b/56 imobilizat la pat)
  4. 2 Sp. Grigore Alexandrescu (b/15 ani - pacient stabil cu TCC, plagi contuze și traumatism de umar (internat la NCH); f/17 - pacienta instabila hemodinamic și intubata (ATI). Bloc operator ortopedie, chirurgie, NCH, Chir plastica pregatite

La nivelul spitalelor aflate in cod alb - sub coordonarea MS sunt in total 30 de paturi de ATI pregatite.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că sunt pacienți care au refuzat internarea sau care au plecat deja din UPU acasă.

Explozie bloc București. Update 9: Raed Arafat (DSU): Blocul este cu risc de colaps

Şeful Departamentului pentru Situaţii Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, vineri, că blocul din Sectorul 5 unde a avut o explozie puternică este "cu risc de colaps" şi le cere cetăţenilor să nu încerce să intre în clădire sau în zona afectată de deflagraţie.

"Au fost mobilizate forţe la nivelul Bucureştiului (...), Planul roşu a fost activat, forţele venind şi de la pompieri, SMURD şi Ambulanţă şi a fost mobilizată de către IGSU unitatea specială de căutare-salvare care răspunde de situaţiile de cutremur şi acum este în desfăşurare o operaţiune de căutare, să nu fie cineva sub dărâmăturile de la etaje. Este o operaţiune foarte riscantă. Cei de la ISC (Inspectoratul de Stat în Construcţii) care au venit aici deja au dat primul verdict, că blocul este cu risc de colaps, motiv pentru care este evacuat total de pompieri. Zona din jur a fost evacuată sau a fost limitat accesul pe strada respectivă, iar zona va rămâne închisă până se ia decizia finală", a afirmat Raed Arafat, sosit la locul exploziei.

El a precizat că nu se poate intra în bloc pentru a se recupera materiale, acte sau documente, fiind considerat foarte periculos şi că doar operaţiunea de căutare continuă în imobilul respectiv.

"A fost o explozie serioasă, care a afectat o parte din bloc, blocul fiind în U, legat, iar una dintre faţade a fost afectată semnificativ, cu răniţi, cu persoane care au trebuie să fie duse la spital. Situaţia va dura aici şi rugămintea noastră către populaţie este să nu rişte să intre în bloc, să intre în zona care este cu risc", a spus şeful DSU

 

Explozie bloc București. Update 8: 2 copii răniți în explozia din București

O adolescentă rănită în urma exploziei care s-a produs vineri dimineaţă la un bloc de locuinţe din Sectorul 5 al Capitalei şi care a fost transportată la Spitalul "Grigore Alexandrescu" se află în stare gravă, dar stabilă, a informat unitatea medicală.

"Au fost aduşi doi copii. O fată de 17 ani cu politraumatism toracic abdominal şi cranian prin cădere de la înălţime (de la etajul 7 la 5) în stare gravă, dar stabilă. Rămâne internată în Terapie intensivă. Mai este un băiat de 17 ani cu traumatism cranian (lovit de molozul desprins de la explozie), rămâne internat în secţia de neurochirurgie", a afirmat spitalul.

Cei doi copii locuiesc în blocul în care s-a produs explozia.

 

Explozie bloc București. Update 7: ISU Ciolpani, comunică faptul că a mai fost identificată 1 victimă, femeie, la etajul 6, surprinsă sub un planșeu de beton. Nu prezintă semne vitale.

Astfel, în prezent, 3 persoane și-au pierdut viața în urma exploziei.

Explozie bloc București. Update 6: Situația paturilor ATI în București

În acest moment, numărul de paturi ATI disponibile în București sunt - 21 paturi ATI (14 Universitar, 5 Elias, 2 Floreasca) + 2 paturi ATI Arsi + Gr. Alexandrescu, anunță Ministrul Sănătății.

Explozie bloc București. Update 5: Privind situația de la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din București

Astăzi, 17 octombrie 2025, în urma unei posibile situații de risc generată de o explozie produsă la un bloc din apropierea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din București, clădirea unității de învățământ a fost evacuată preventiv, la recomandarea autorităților competente.

Evacuarea s-a realizat ca urmare a pericolului de explozie, conform recomandării echipelor de intervenție de la ISU București–Ilfov, sosite la fața locului.  Elevii și personalul școlii au fost evacuați în siguranță, conform procedurilor pentru situații de urgență. Elevii care au suferit răni ușoare au primit îngrijiri medicale la  sediul unității de invățământ și au fost ulterior preluați de către părinți.

Autoritățile – ISU București–Ilfov, Poliția Capitalei și reprezentanți ai ISMB, ai Primăriei Sectorului 5 – se află la fața locului pentru a evalua situația. 

Inspectoratul Școlar al Municipiului București este în permanentă legătură cu conducerea unității de învățământ și cu autoritățile implicate, pentru a asigura protecția și sprijinul elevilor și al personalului didactic. Activitatea școlii va fi reluată numai după confirmarea siguranței clădirii și finalizarea tuturor verificărilor tehnice.

Explozie bloc București. Update 4: Premierul, în permanentă legătură cu şeful DSU şi ministrul Sănătăţii

Premierul Ilie Bolojan se află în permanentă legătură cu şeful Departamentului pentru Situaţii Urgenţă, Raed Arafat, şi cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, în cazul exploziei care a avut loc vineri dimineaţă într-un bloc din Sectorul 5, situaţia fiind monitorizată în timp real.

Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

Explozie bloc București. Update 3:

Foto: foto vecini

La nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit o celulă de criză pentru coordonarea integrată cu DSU-MAI și managerii spitalelor de urgență! Se identifică numărul de paturi de ATI libere și coordonarea resurselor umane și materiale.

În cazul exploziei din cartierul Rahova unde au fost afectate mai multe apartamente dintr-un bloc de locuințe sunt semnalate mai multe victime, în principal cu politraume și arsuri. S-au constituit echipe de căutare și salvare.

A fost activat PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE.

Situația este în dinamică.

Explozie bloc București. Update 2:

Pana in acest moment au fost transportate la spital 12 victime, la urmatoarele spitale:

  • Universitar
  • Grigore Alexandrescu
  • Floreasca
  • Matei Bals
  • Militar
  • Bagdasar

La Floreasca a ajuns momentan:

1. Barbat-63 ani - politrauma - traumatism toracic + cranian, este in sala de operații - pneumotorax drept masiv

2. ⁠Femeie-56 ani - traumatism lombar

3. ⁠pe drum - Bărbat - 86 ani - suspiciune fractură femur

Explozie bloc București. Update 1: Elevii și cadrele didactice din liceul aflat în proximitatea locului producerii exploziei au fost  evacuați. 

ISUBIF a transmis un mesaj RO-Alert către populatie pentru a evita circulația în zona de interventie a echjipajelor și respectarea recomandărilor transmise de autorități.

În sprijinul forțelor  care intervin la fața locului,  au fost trimise si 2 echipaje canine pentru executarea  misiunilor de căutare în incinta imobilului afectat.

Din informațiile deținute la acest moment, din totalul persoanelor afectate 2 sunt decedate și alte 8 sunt transportate la spital pentru evaluare de specialitate.

Explozie bloc București: 2 morți și 9 răniţi, cu politraume, transportaţi la spitalele de urgenţă

Nouă dintre persoanele rănite în explozia care a avut loc vineri dimineaţă în Sectorul 5 au fost transportate la spitalele de urgenţă din Capitală.

"În acest moment 9 victime au fost transportate la spitalele de urgenţă din Bucureşti cu politraumă şi 2 victime declarate decedate. Situaţia este în dinamică", a anunţat SMURD, potrivit Agerpres.

O explozie puternică s-a produs vineri într-un bloc de locuinţe din Sectorul 5 al Capitalei, fără a fi urmată de incendiu, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care a activat Planul roşu de intervenţie.

La caz au fost alocate resurse specifice pentru intervenţii cu victime multiple, containere cu echipamente pentru căutare victime sub dărâmături. 

Explozia a afectat şi un alt bloc de locuinţe aflat în apropiere, a anunţat ISUBIF.

"În urma exploziei a fost afectat un alt bloc de locuinţe aflat în apropiere, unde sunt observate desprinderi ale elementelor de construcţie de pe faţada clădirii", informează sursa citată.

Două persoane au decedat în urma exploziei.

"Salvatorii prezenţi la faţa locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat şi execută misiuni de căutare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse", informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare